miercuri, 28 noiembrie 2012

emotii de hartie


Si viata continua sa ma invarta in caruselul ei. Stau cuminte si totusi ma trezesc cu capul pe asfalt si picioarele rezemate pe luna. Si incepe sa-mi para firesc sa-mi balangan picioarele in sus, sa zambesc la fiecare colt de stea ce-mi gadila talpa goala. Si cine a zis ca asta e pozitia normala? Cine a stabilit susul si josul meu?
Stii ce ar fi monoton? Sa nu ma mai pot juca in minte cu nici un motan de puf din imaginatia mea, sa nu mai pot dezarma timpul cu pumni mici de papusa ruseasca, sa nu mai pot zambi cu fatza de portelan din ritualurile asiatice. Doar sa stau, asa cum fiecare gardian de la marginea gandului sta. Sa nu ma misc, sa nu clipesc, sa stau doar atat!
Dar viata continua sa ma invarta in caruselul ei...

Voi pleca, lumea mi se va deschide ca un evantai.

Trebuie sa scriu. Trebuie sa scriu zilnic, mult, tot mai mult, pana voi seca toata balta asta clocita de idei. Am planuri, proiecte, visuri, am tot ce trebuie pentru a umple pagini de un alb orbitor. Azi e un marti de alta culoare. Nu stiu ce vreau, nu stiu ce simt. Mi-e teama si vis in acelasi film, mi-e greu si toamna in acelasi Alifantis. Stiu doar ca aici nimeni nu are grimase de facut, nici sfaturi de dat. N-am nevoie de nimic in plus, imi ajunge un laptop si o mie de cuvinte. Le voi aseza hai hui, intr-o dezordine rastalmacita, pana cand din ele vor rasari cuvintele magice, cuvintele ce ma vor defini ca intreg. Am nevoie de ele ca de aer, am nevoie sa stiu ca nu sunt doar ceea ce rutinescul scoate din mine, nu am doar cuvinte uzuale si sterpe, nu am doar idei de un practic invechit. Am nevoie de evadare si de zbor, de aripi de hartie cu text ingrosat, de cuvinte zburlite cu intelesuri bizarre. Sunt mai mult decat eu, atunci cand pot fi o mie de emotii de hartie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu