joi, 29 noiembrie 2012

inalt

stii, sentimentul acela cand iesi de la coafor si iti place? cand mergi foarte increzatoare pe strada si arunci cate un colt de privire in vitrinele magazinelor, hm, imi sta chiar bine...si parca esti cu cativa centrimetrii mai inalta?

stii, sentimentul acela cand cineva iti face un compliment sincer, defapt nici nu realizeaza ca ti-a facut un compliment pentru ca de la el a pornit o constatare...si te gadila ceva in orgoliu, o strafulgerare ca si cum in Universul tau o mica tornada te strabate de jos in sus si invers...si parca, esti cu cativa centimetrii mai inalta?

stii, sentimentul acela de culoare, cand luminile se sting iar in palida raspandire de umbre ochii tai sclipesc ca doua lumanari jucause...cand tacerea troneaza ca un rege peste un regat de cuvinte nerostite, cand tu taci atat de intelegator iar eu doar zambesc nustiucum...si suntem amandoi mai inalti?

stii, cand te trezesti cu fatza in soare si nu intelegi de ce fluieri la dus, cand nimic nu e roz dar te comporti ca si cum...cand nici o cafea varsata peste un act important nu-ti poate umbrii seninul de pe chip, si totul se roteste dupa simpla ta dorinta, cand pana si timpul se opreste in odihna minunata din clepsidra ca un motan ghemuit in lenea cea mai dulce...si parca esti cu cativa centimetrii mai inalta?

stii, sentimentul acela de jazzy, cu sclipirea rubinie de shiraz amarui, cu fumul ce danseaza un tango, cu acordurile calde de clape adormite, cu el povestind poezii nemaiauzite, cu ea visand doar privirea lui...si noi, parca suntem cu cativa centimetrii mai inalti?

stii, cand astepti infinitul sa bata la usa, scriind povestea cu litere albastre, si cuvintele ning cel mai frumos alb peste tine? cand la coafor nu mai mergi de tarziu...cand stai tolanita iar timpul isi curge ultimele fire de nisip? cand muzica e tot mai soptita, cand vrei sa te uiti inapoi dar nu...caldura din palmele lui cuprinzandu-te nu te lasa, mai stai! cand privirea de-o viata-ti citeste un fel de ultim si drag good bye: AM FOST FERICIT!
....iar tu, esti din ce in ce...mai inalta?

stii?   https://www.youtube.com/watch?v=DqFJXm5RAhg

miercuri, 28 noiembrie 2012

emotii de hartie


Si viata continua sa ma invarta in caruselul ei. Stau cuminte si totusi ma trezesc cu capul pe asfalt si picioarele rezemate pe luna. Si incepe sa-mi para firesc sa-mi balangan picioarele in sus, sa zambesc la fiecare colt de stea ce-mi gadila talpa goala. Si cine a zis ca asta e pozitia normala? Cine a stabilit susul si josul meu?
Stii ce ar fi monoton? Sa nu ma mai pot juca in minte cu nici un motan de puf din imaginatia mea, sa nu mai pot dezarma timpul cu pumni mici de papusa ruseasca, sa nu mai pot zambi cu fatza de portelan din ritualurile asiatice. Doar sa stau, asa cum fiecare gardian de la marginea gandului sta. Sa nu ma misc, sa nu clipesc, sa stau doar atat!
Dar viata continua sa ma invarta in caruselul ei...

Voi pleca, lumea mi se va deschide ca un evantai.

Trebuie sa scriu. Trebuie sa scriu zilnic, mult, tot mai mult, pana voi seca toata balta asta clocita de idei. Am planuri, proiecte, visuri, am tot ce trebuie pentru a umple pagini de un alb orbitor. Azi e un marti de alta culoare. Nu stiu ce vreau, nu stiu ce simt. Mi-e teama si vis in acelasi film, mi-e greu si toamna in acelasi Alifantis. Stiu doar ca aici nimeni nu are grimase de facut, nici sfaturi de dat. N-am nevoie de nimic in plus, imi ajunge un laptop si o mie de cuvinte. Le voi aseza hai hui, intr-o dezordine rastalmacita, pana cand din ele vor rasari cuvintele magice, cuvintele ce ma vor defini ca intreg. Am nevoie de ele ca de aer, am nevoie sa stiu ca nu sunt doar ceea ce rutinescul scoate din mine, nu am doar cuvinte uzuale si sterpe, nu am doar idei de un practic invechit. Am nevoie de evadare si de zbor, de aripi de hartie cu text ingrosat, de cuvinte zburlite cu intelesuri bizarre. Sunt mai mult decat eu, atunci cand pot fi o mie de emotii de hartie...

joi, 22 noiembrie 2012

cad literele din poezie


sursa imagine: Hyperliteratura

oare mai avem nevoie de poezie?
oare mai curg versuri peste bancile reci din parcurile adormite?
oare ne mai iubim in cuvinte cu un numar prea mare, largi, labartate, cu coatele roase de rima?
oare mai fumam o tigara sub fiecare stea ratacita peste imbratisarile noastre?
oare lumea de azi va mai fremata vreodata in metafora perfecta din picturile alungite?


si ce sa mai scriem? oare cuvintele nu sunt doar niste clovni beti de culoare si vin?
si daca de azi incepand unica forma de poezie va fi respiratia ta, sau a mea, sa al lor?
vei sti sa ma respiri in o mie de vise cu o mie de strofe si o mie de stropi de pelin?
oare am mai putea cere lunii sa-si uite stralucirea pe trupurile noastre...
sau noptii sa cante in la minor peste ale noastre soapte?

pretentii ilustre din minti amortite de vis...
oare mai avem dreptul sa credem ca avem nevoie de poezie?

miercuri, 14 noiembrie 2012

big bang

                                       
vreau sa fac ceva maret! fiecare avem momente in viata cand ne loveste ca un traznet dorinta de a crea ceva demn de respect si admiratie. sa fie Big Bang-ul nostru launtric? citesc bloguri diverse, bloguri interesante scrise de oameni interesanti si ma intreb: de ce scriem?

ti s-a intamplat vreodata sa simti ca te ineci? ca in adancul fiintei tale e un razboi atat de aprig incat fiecare batalie purtata te seaca de puteri? ca lumea toata din jurul tau dispare ca prin ceata iar tu te trezesti singur cu tine? ce faci atunci? eu scriu. scriu cu sete, scriu ca si cum ar fi ultimul lucru pe care-l mai pot face.

avem nevoie de ceva, o forta, o putere misterioasa, o energie subtila care sa ne propulseze in neantul mintilor noastre. avem nevoie de fericire, chiar daca suna pretentios, fericirea e o forta...

vreau sa va opresc o clipa, sa va cuibariti in clipa asta mica care ne inveleste in minunea de a fi, sa inchideti ochii si sa incepeti un vis, care va e aproape, care vi se pare mulat pe sufletul vostru, sa va vizualizati lumea perfecta, culoarea infinitului, lumina iubirii desavarsite si apoi sa deschideti ochii si sa va raspundeti la intrebarea: SUNT FERICITA?

avem dreptul la fericire, la implinire sufleteasca, la respect, la visare. ce sau cine iti ia acest drept acum, in momentul in care ma citesti? de ce lumea din bula ta de clipa minunata e altfel decat lumea realitatilor de zi cu zi? de ce s-a scurs culoarea din tabloul visului tau? or fi lacrimi, o fi zbucium?

azi, acum pot sa-mi scriu visul
azi, acum pot sa fac fata bataliilor sufletului meu
azi, acum iubesc fiecare cuvant ce se asterne pe fila alba...

tu, azi, iti traiesti visul?