joi, 11 octombrie 2012

o mie de degete

in unele zile imi umbla gâze mici in buricele degetelor. trebuie sa dau cu ele in tastatura, sa le astampar, altfel sfaram bulgari de aer si cioburi de timp pana la sange, pana cand nimic din absurdul gesturilor mele nu-mi alina foamea de a bate in tastatura. uneori ies picturi strambe, posturi fara sens, mailuri aiurite, articole stupide, dar nu asta e important, ci faptul ca eu oricat as fi de normala ca format, adica am zece degete, cate cinci la fiecare mana, uneori par a fi o pictura gresita de Picasso, un brat cu o mie de degete, alungite pe foaia gandurilor mele intr-un sens fara sens, intr-o dezordine fara margini, intr-un haos dulce si provocator.

apoi, recitesc rodul acestor zbateri inutile si ma opresc uimita! cine sunt? de ce scriu? ce activitate zapacita am? ce rost au o mie de degete daca ele nu ating cu pictura lor nici un suflet? intrebari de copil prost...

sa-mi spuna cineva ce e utilitatea? sa spal acum un geam, sa calc o haina sau sa bat cu buricele degetelor la poarta imaginatiei sperand ca vreodata ma va intreba cineva daca nu cumva am obosit si vreau sa intru la un pahar de vin, la o vorba curata si o privire de jar din scanteia focului unui semineu trist? nimeni?

Picasso, nu vrei sa ma stergi din schitele tale strambe? sa ma eliberezi din evantaiul tau alienat de forme difuze? sa-mi dai normalitatea inapoi? ne? scarba!

Un comentariu: