luni, 20 februarie 2012

lost

inca o saptamana scursa in pustii. intr-un fel fiecare om are apocalipsa lui. modul de perceptie si de raportare difera. unii se prabusesc, se ofilesc, se sting cu fiecare clipa, iar altii se apara. te poti ascunde dupa zambet, te poti topi in iertare, te poti contopi cu intelegerea dar nu poti uita. nu poti sari peste flacarile iadului fara ca sa ramai cu o cicatrice, oricat de mica ar fi ea.aceasta cicatrice iti va aminti mereu apocalipsa ta, durerea ta, chiar daca razi, chiar daca te bucuri, fara sa stii, fara sa poti controla undeva in adancul fiintei tale zambetul e amar.

in alta ordine de idei, mi-am pierdut busola. aia de-mi arata unde e taramul meu de vise, unde e albastrul orbitor   si verdele crud, unde e lumea cu personaje de poveste, unde e licuriciul care-mi tine clipa aprinsa, unde e craiasa zapezii cu perdeaua ei sclipireata de magii, unde e lumea mea fermecata...nu mai stiu, ratacesc pe marginea gandului, pe buza de noapte tuciurie, ma zbat in zilele mele gri, cu oameni tristi si inlacrimati. sunt doar un chip strambat de temeri, un ochi fara privire, un cnp intr-un mare dosar cu nume, n-am nici aripi, nici sa zbor nu mai pot...

oare de ce mai scriu asa debusolata? sa vina macar primavara sa ne dezmortim visele inghetate...

marți, 14 februarie 2012

Happy Valentine ca şi când...

nu-mi place Valentinu' e roz, e chicios, e lipicios, e un marzipan ce ţi se lipeşte pe dinţi! toate inimioarele zboară haotic în urări palide, pornite din gât, scuipate englezesc cu accent de rege beat. câte un trandafir oferit ca simbol al iubirii, sau un tort sau un ursuleţ de pluş...ce puii mei, iar suntem copii? iubirea e aşa de înaltă pe lângă noi încât chiar de stăm pe vârfuri nu-i atingem decât bătaia de fluture grăbit spre infinit...habar n-avem ce e iubirea, o floare, o cărţulie, o vorbă, o ieşire la restaurant, un simbol? nu. iubirea e ceea ce ne e frică să expunem pe pielea goală, e ceea ce cuvântul nu poate scuipa decât ca pe un ton răguşit, speriat, e o privire furişată pe sub şuviţa tuciurie al unui breton tuns în zadar, e o rază din semnul de întrebare, e un colţ din curcubeul unei îndoieli...nicidecum nu e ceva roz, americănesc, chicios, ieftin, lipit cu marzipan scârbos şi aderent.
Happy Valentine? adică ce? desfă o butelie, desfă braţele, desfă-ţi sufletul din strânsoarea fricii, desfă lumea cea ambalată în staniol şi ofera...dăruieşte, spune cu vorbele tale cât de drag îţi e şi apoi taci încă un an...
şi iubirea e un cameleon, azi roz, mâine gri, poimâine negru sau bej, câteodată roşu, altădată albăstrui, nicicând nu vei şti ce tablou se pictează cu palidele tale gânduri, ce nuanţe şoptesc tainicele tale secrete, niciodată nu vei fi pictorul desăvârşirii tale, pentru că pânza pe care desenezi e timpul visării tale, iar culorile sunt urme de gând, sunt lupte de dor neastâmpărat, nu mai au culoare, nu mai au vers, sunt doar şoapte grăbite de contur şters...

so, happy orişice, orişicând...staniol de gând, palidă stea de comerţ, neon albastru din ochiul tău stâng, lume de plastic, nori de voal, fulgi ca şi când ...scriu în zadar, HAPPY VALENTINE! aşadar....