duminică, 4 decembrie 2011

shiraz

dacă ar fi să dau o stare fiecărei zile, duminica ar primi liniştea, reîntoarcerea în sine, tăcerea, calmul. nu e ziua mea preferată, e prea moale, prea domestică, e o lene, o moleşeală plăcută, e ca somnul de după sex. e graniţa dintre ceva ce s-a terminat şi ceva ce tocmai va începe.
e ca şi cum aş sta într-un picior ca să treacă să-mi pot pune şi piciorul celălalt jos.
dar serile de duminică sunt aşa...un parfum. un fir de nisip dintr-o clepsidră, suspendat în cădere, să cad sau să nu cad...poate nu cad. şi totuşi cad, dacă?
e 00:00 deja, am pus piciorul celălalt jos, am întors clepsidra, duminica mea e deja luni, primul minut al unei zile, prima zi din restul vieţii mele.

shiraz e o stare...un vin rubiniu, uşor amărui cu o notă finală de ciocolată, e ca un dor cu care te obişnuieşti. amar la început dar cu final dulceag. un strop de picant, chilli sau coriandru, hm, dar într-o picătură aş putea să jur că se cuibăreşte aroma de scorţişoară. te mângâie cu parfum de cireşe amare iar mai apoi îţi oferă o amintire complexă. ceva bine definit, robust dar totuşi delicat în nenumărate ipostaze, ceva cald dar aspru, un dor neobişnuit, care te întregeşte cu certitudinea că e dar în acelaşi îţi presară în suflet îndoiala.

e momentul perfect pentru a scrie tâmpenii perfecte. e momentul perfect pentru a încâlcii în minte gânduri perfecte. e perfectul deghizat în artist autist. şi tot mai puţine momente perfecte prindem din mers. nu, pentru un moment perfect trebuie să te opreşti, să savurezi un shiraz, să dormi pe covor cu capul pe câinele tău care doarme şi oftează în acelaşi ritm cu tine, pentru un moment perfect trebuie să fie duminică, să respiri arome domestice, să asculţi o muzică lentă, leşinată, scursă parcă printre corzile de chitară, plânsă din poeziile cu rimă ascunsă. pentru un moment perfect trebuie să ştii să uiţi şi să vrei să-ţi aminteşti tot din uitare, să-ţi aminteşti că urăşti doar ca să poţi să uiţi teama că ai putea iubi...pentru un moment perfect e nevoie de o întreagă gamă de accesorii perverse. dar ai putea prinde unul mic, poate doar o jumătate de moment perfect, sau ai putea prinde un infinit de momente imperfecte dar care împreună îţi pot da o stare perfectă. dacă nu eşti prea exigent cu tine însuţi, dacă nu vrei infinitul într-o singură privire, dacă nu cauţi un albastru senin în fiecare val s-ar putea să poţi să râzi cu un artist autist, cu un pahar de shiraz, cu o tăcere ludică, cu o duminică leşinată şi cu un site de filme comerciale cu obositorul happy end...s-ar putea, şi dacă nu, nu. oricum deja e luni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu