sâmbătă, 5 noiembrie 2011

whisky şi jazz...

el: tweed, blugi, şal. brunet, neras, cu nasul ferm.
ea: bocanci, rochie, pălărie. roşcată, bucle neastâmpărate, ochi...mamă ce ochi!
strada: întuneric, frunze îngheţate, rotocoale de ceaţă. şi-un felinar cam chior.
luna: aia nu. ailaltă, noiembrie.
muzica: jazz. blues-jazz, cu saxofon.
acţiune: nimic...noaptea topindu-se în dâre de catifea, câte o frunză trezindu-se dansând pe caldarâmul inutil şi rece. două acorduri de saxofon înghiţite de pala de vânt ce nu se ştie de unde şi nu se ştie de ce galopa spre niciunde. el a băut cam mult. din nou. whisky. doar whisky. a uitat de ce, a uitat pe ce, a uitat pe cine, a uitat...şi uită în continuare de parcă uitarea e un sport la care s-a calificat în optimi. uită în optimi. scurtcircuite neuronale, sinapse întortocheate, big-banguri cosmice întârziate, calote glaciare topindu-se pe lobul temporal...de ce? cine poate şti? doar whisky, cu bucăţi de gheaţă şi nerv.
ea: o libelulă târzie şi tristă, rezemată de stâlpul rece. o siluetă în contururi de sârmă ghimpată. o statuie cu amintiri. ea ştie că a iubit, n-a uitat nimic şi de aceea nu se mai poate mişca. a înţepenit ca un muşchi verde şi vesel pe un perete gri şi trist. pe toată strada asta nu se întâmplă nimic, pentru că uneori e cea mai bună întâmplare...asta, de nu se întâmplă nimic. uneori e o linişte care doare, pentru că-ţi auzi gândurile cum se zbat în zadar, îţi auzi visele cum râd de ironia neîmplinirii, te auzi cum uiţi, cum ţi se topesc amintirile în doina clipei ce trece, cum te prelingi peste toate zidurile regretelor tale, cum te chirceşti în toată neputinţa umilei fiinţe ce eşti. le auzi pe toate intr-o seară în care un saxofon e prea departe şi un pahar prea aproape de tine. ai vrea să zbori doar pentru că ai impresia că zborul e ceva înălţător, da de unde, zborul e un mare fâs...înţepenirea în schimb poate fi o magie. să stai nemişcat clipe lungi, agăţat într-o privire ce nu te mai lasă să clipeşti, să stai şi să uiţi să respiri pentru că universul s-a oprit când ai inspirat ultima dată. gândeşte-te ce alegi, un icar făcut zob sau o magie? şi toată iluzia asta că poţi să alegi...hm. el, a uitat, ea a înţepenit, strada e pustie şi undeva departe un saxofon răguşit desparte timpul în două, whisky şi jazz...



sfârşit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu