luni, 28 noiembrie 2011

McDonald's

uneori îmi place să scriu. mă extrag din timpul real, din activităţile normale de luni şi scriu. e ca şi cum aş păcăli întreaga lume. e şugubeaţa mea. aici sunt doar eu şi pot fi cea fără zâmbet. mi-a amorţit faţa, nu, mi s-a împietrit faţa. la fiecare zâmbet simt mii de cioburi ce-mi ies tăioase din ochi. şi cuvintele mele sunt false. evadează aiurea ca nişte molii bete dintr-o pivniţă cu mucegai. eu le zic fluturi, pentru că eu înfrumuseţez totul. dar aici pot să recunosc că rozul e căcăniu iar infinitul meu e doar o clipă. unii în pauza de cafea beau cafea, normal nu? eu beau o licoare de cuvinte... şi mă mai şi îmbăt. că aşa sunt eu, romantică. auzi. kkt. m-am săturat de tot romantismul din lume, vreau acid, şi cucută.
şi anotimpurile astea infidele, dezlânate, dezbrăcate, se destramă în fâşii ceţoase...seduc toţi naivii romantici cu noiembrie, toamnă, melancolii, Alifantis, emoţii periculoase
Anotimpurile sunt nişte curve ieftine.

voi ajunge să citesc bancuri, să scriu ghicitori şi să visez seriale comerciale. voi ajunge să urăsc zăpada că-mi intră în ghete, să deschid umbrela oprind fulgii să-mi cadă pe pleoape, să strig cuvinte reci, ţepoase. voi ajunge un om obişnuit, mic, tot mai mic, înconjurat de plastic. voi ajunge un rânjet schimonosit pe o faţă cu riduri adânci, voi ajunge un robot care ascultă muzica maşinii de spălat şi dansează pe scârţâitul uşii sufletului său. voi cânta scrâşnind din dinţi. voi uita cu pastiluţe de diverse culori sau plasturi care nu se pot da jos...


şi azi e doar un ecou... de plastic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu