luni, 21 noiembrie 2011

întrebare

uneori filmele ne fură din timp...visăm o oră jumate prin alţi ochi, respirăm aerul altcuiva, înghiţim cuvintele altcuiva. apoi ne trezim, suntem aceiaşi, tăcerea noastră e aceeaşi, coşul de pe faţă e acolo, tristeţile sunt la fel. întotdeauna golul după plin e mai gol decât golul după gol. asta-i o inepţie:)
trebuia să scriu două cuvinte, altfel toată seara mea era un generic tâmpit de film comercial cu buget redus. de fapt sunt minunată, atât de minunată încât nici un Oscar nu e demn de minunea din mine. ne, sunt actor principal, un talent în a zâmbi atunci când trebuie să scot limba şi a mă schimonosi atunci când e nevoie de zâmbet. asta sunt...the best performer din viaţa asta
am scris două cuvinte, pot să dorm liniştită, mâine o luăm de la capăt...filmăm un alt episod :)

şi toată ziua m-am întrebat ce e mai bine să fi un om simplu, cu vise simple, cu rol simplu, care ştie să mănânce când îi e foame, să bea când îi e sete, să iubească când chimia din el se revarsă cu toate elementele lui Mendelev, sau să fi un om complex, cu multe întrebări şi rătăciri, cu nenumărate vise şi idealuri, cu sute de mii de cuvinte ascunse în străfundul fiinţei, cu filozofii complicate şi îndelung conversate prin gâtlejuri bahice?
cum e mai uşor să înghiţi viaţa cu toate secundele ei ticăite prin intimul fiinţei?
ha?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu