vineri, 5 august 2011

cum mi-am pierdut romanul vieţii

măi, fii atent...
trăieşti într-o cameră întunecoasă, ai o maşină de scris, multe cărţi, un fotoliu şi un pahar plin. allways. plouă, ninge, e fleaşcă. viaţa ta e fleaşcă. iubeşti o femeie şi te părăseşte o altă femeie. baţi cuvinte la maşina ta de scris. ai devenit scriitor deoarece odată ai mai scris şi un editor te-a publicat. bumm...un roman de succes, cu de toate pentru succes. ficţiune. ha. lumea te priveşte ca pe un om respectabil, citit, cultivat, un scriitor de renume. tu nu te priveşti. în puţinele colţuri de vitrină murdară zăreşti un chip îmbătrânit, cu ochelari, cu amar creionat la colţul buzelor şi cu ochi goi, fără zâmbet. nu te iubeşti. o iubeşti pe ea. pe EA. ea te iubeşte pe tine şi te ghiceşte printre puţinele cuvinte pe care le rosteşti. eşti un taciturn, gândeşti mult dar eşti pe mute tot timpul. în tine se întâmplă toate. poveşti, minuni, senzaţii, senzaţional. înlăuntrul tău eşti un om normal. râzi în hohote, plângi cu lacrimi, ţipi zgomotos, ai toate reacţiile normale. şi vorbeşti. cu vorbe.

unele fire de existenţă ţi se încolăcesc în jurul gâtului, te sugrumă, nu ai aer, unele puncte din aceeaşi existenţă îţi acoperă ochii, bâjbâi. te loveşti de toate colţurile ascuţite de timp. te împiedici în covorul fermecat dar ros de molii. şchiopătezi. ai ochelari. seara te îmbraci cu un halat roz care bănuiesc că pute. bei, fumezi, te droghezi. nu prea mănânci şi nici nu dormi. sexul e ceva înălţător şi îţi trebuie un scenariu întreg pentru un act. de aia de multe ori refuzi sau mai bine citeşti. în nopţile cele mai negre scrii. la lumina unei veioze gălbui. arunci tone de cuvinte pe foi albe. e ca un sex de bună calitate. doar că nu se nasc copii nedoriţi. şi scrii. defapt toată lumea se aşteaptă să scrii. toţi te întreabă, pe când următoarea poveste. unii te şi ceartă, de ce te iroseşti, scrie, ce aştepţi, hai, scrie. ce ştiu ei? lumea vrea. doar vrea. nimeni nu-i atent.
ai scris mii de pagini. ai terminat romanul vieţii tale. manuscrisul pus cu atenţie în cutii de carton.

mă şi fii atent! mă asculţi?

maşina goneşte cu o uşă deschisă şi cutia cu foile scrise cade din ea. uau...sute de file zboară în aer, sunt ca nişte fluturi. peste tot foi şi foi. romanul vieţii tale e luat de vânt. fşşş.........
la capătul drumului un chip împietrit care nu îndrăzneşte să clipească şi nici să tragă aer în piept. doar priveşte, fără reacţie. uau. foile albe se topesc înghiţite de balaurul nemilos al unei banale întâmplări. normal că n-ai dat save. doar scrii la maşina de scris, nu ţi-am spus?

deci, asta e scena pentru care merită să vezi filmul. Wonder Boys. un film atât de împrăştiat încât nu pot să spun dacă mi-a plăcut sau nu. însă câteva file din povestea asta îmi vor rămâne veşnic scârţâite în memorie. cum aş reacţiona eu să-mi văd viaţa zburând ca nişte fluturi albi pe o stradă fleşcăită. atâta ironie!

soartă, don't fuck me so bad!!!

Un comentariu: