luni, 9 mai 2011

imaculat

imaculat...
un fluture odihnindu-şi zborul tremurat pe frunza unui caprifoi
o rază de lumină ce şterge firav colţul prăfuit al unei mansarde

imaculat...
mami, te iubesc tale, tale...rostit de doi ochi mari, inocenţi

imaculat...
fulgi liniştiţi de zăpadă dansând pe o pătură pufoasă de alb
marea, cu albastrul adânc şoptindu-şi infinitul într-un ţipăt de pescăruş
un nor alb traversând cerul senin
o clipă

imaculat...
o prietenie dincolo de coordonate de timp şi de spaţiu
un cuvânt care rezonează cu tine chiar şi prin nerostirea lui
o amintire care desenează zâmbete pe chipul tău
o clipă care te închide într-o sferă de lumină, peste timp, peste raţiune
un infinit de gânduri prinse de aripile unui fluture
un zbor

imaculat...
Dumnezeu

de ce scriu azi aşa? pentru că ieri mă gândeam că ne naştem imaculaţi şi viaţa ne maculează, iar apoi ne trezim şi pornim spre un drum al cărui capăt sperăm să ne redea imacularea. şi totuşi viaţa ne oferă amintirea acelui imaculat de la naştere în nenumărate clipe. căutăm, observăm, iubim! nu putem trece în grabă, fără să ridicăm ochii din pământ, fără să observăm cireşul în floare, fără să auzim vântul din Vama Veche, fără să prindem zâmbetul din colţul ochiului stâng. ar fi păcat, ar fi irosire...