marți, 29 martie 2011

blind faith

no. s-au întâmplat multe. nimic senzaţional, nimic de dat la otv, nimic să modifice cursul liniar şi monoton al unei vieţi liniştite, dar multe. atât de multe. şi dacă nu suntem atenţi? dacă în fiecare clipă se întâmplă foarte multe în dimensiunea noastră profundă, în noi, prea aproape de noi, atât de aproape şi de intim încât simţurile noastre nu sunt obişnuite să perceapă? şi dacă dăm gândului o prea mare importanţă, îl ridicăm la rang superior, ne închinăm şi ne supunem lui, ne credem deosebiţi datorită lui, ne prăbuşim din cauza lui...şi dacă nu merită? şi dacă aş lua un burete şi mi-aş şterge voit fiecare gând? dacă mi-aş şterge fiecare semn de întrebare, fiecare vis, fiecare iluzie, fiecare cap de scaraoţchi care râde în pustiul meu? şi dacă m-aş linişti?

de multe ori mă joc de-a orbul, închid ochii şi simt, încerc să ating suprafeţe solide, să mângâi bucăţi de viaţă din jurul meu, să simt fiorul de curent ce trece prin anumite colţuri de cameră, să aud, să miros. atunci nu există gând, doar simţuri, constatări, linişte, culori. da, culori. singura deosebire e că toate acele culori sunt în mine, nu le văd, nu le gândesc, nu le caut, ele sunt. superbe şi jucăuşe, tandre şi timide picură în mine stropi de curcubeu...deschid ochii, am ameţit.
şi dacă nu suntem atenţi? dacă în noi e şi rai şi iad? unicul rai sau iad? poftim, ia un burete...

taci. închide ochii. sărutul meu va şterge încet fiecare urmă de scaraoţchi din tine, am să te mângâi cu tandreţea fiecărui picur de culoare din curcubeul tău topit, am să gust fiecare pulbere din parfumul tău divin, am să-ţi muşc fiecare sfârc adormit al sânului tău, am să fiu Dumnezeu în clipa orbirii tale, şi apoi am să plec lăsând în urma mea un iad căscat peste zăpezile înfrigurate ale singurătăţii tale. noi ne facem rai sau iad, noi!!! eu pot fi raiul şi iadul tău, tu poţi fi raiul şi iadul meu. pentru că nu ne putem linişti, nu stă în firea noastră, simţim, gândim, visăm, iubim. trăim, copilo! şi tot ce scrii sunt doar filozofii ieftine. echilibrul nostru e iadul şi raiul din noi. încearcă să ştergi ceva şi ai să vezi cum e să umbli într-un picior, să urli cu jumate de gură, să mângâi cu o singură mână, să râzi cu un singur ochi, să iubeşti cu o singură culoare...habar n-ai!

ultimul paragraf se află într-o mare paranteză. poate să nu fie deloc. fiecare se opreşte unde vrea. citeşte cât vrea. şterge ce vrea. ambele variante sunt valabile. depinde de clipă. it's your choice!

2 comentarii:

  1. "de multe ori mă joc de-a orbul, închid ochii şi simt, încerc să ating suprafeţe solide, să mângâi bucăţi de viaţă din jurul meu, să simt fiorul de curent ce trece prin anumite colţuri de cameră, să aud, să miros. "
    Imi place ce ai zis, si eu fac asta. Este ..nu stiu cum sa zic.. profund!

    RăspundețiȘtergere