miercuri, 9 februarie 2011

10 zile de Ohsawa

azi a fost ultima zi de Ohsawa. zece zile care în loc să mă sece de puteri, pot spune că m-au umplut de energie şi optimism. asta nu e o dietă, nu e un regim, e o regăsire. a te căuta în fiecare gest, în fiecare poftă, în fiecare semnal dat de corpul tău nu e greu, însă a te regăsi, e! am avut din nou bucuria de a avea lângă mine oameni la care ţin, care atunci când credeam că ispita va pune stăpânire pe mine au ştiut să-mi arate alternativa. NU, mai e un pic şi armonia se va revărsa în tine ca un curcubeu. am avut grijă să nu mă supăr, să nu mă enervez, să zâmbesc mult şi să stau calmă. am savurat un pahar de apă la fel ca pe unul de vin. am lăsat gusturile care altădată nu mi-ar fi plăcut să mi se împrăştie în gură asemenea celei mai savuroase delicatese. am înţeles că e păcat să arunci orezul, e mare păcat, şi câinele meu a mâncat orez la greu. m-am rugat şi mi-am înţeles rugile pentru prima dată...
îmi pun bariere din ce în ce mai grele pentru că ajung să devin dependentă de sentimentul plăcut de învingător. mă joc cu limitele, mă lupt cu demonii, şi fiecare reuşită îmi şterge câte un eşec din trecut. vreau să cred că mă echilibrez şi nu că mă maturizez, pentru că dacă iubesc ceva la mine e firea mea zăpăcită, e imaturitatea în care plutesc de multe ori cu ochi mari şi zâmbet tâmp, cu paharul de vin pe jumate băut, cu filozofiile gratuite pe care le arunc în stânga şi-n dreapta, cu ideile ţicnite de normal şi paranormal. sunt eu, şi cu acest eu voi pleca în mormânt. vârsta nu are nici o importanţă aici, e oricum atât de puţin timp în viaţa asta încât nici să ne dumirim de-a binelea nu reuşim, darmite să ne schimbăm. ne căutăm neîncetat dar ne regăsim în puţine şi scurte momente.

pentru cei care cred în echilibru, în armonie, în pace, le recomand Ohsawa. nu e greu, se face de 4 ori pe an, la începuturile sezoanelor sau concomitent cu posturile religioase. se mănâncă doar grâu, orez, mei şi hrişcă, gătite doar cu adaos de apă şi sare de mare. se folosesc recipiente de lut, ceramică, sticlă şi lemn. se mănâncă încet, în linişte şi pace. se meditează, se respiră aer curat, se zâmbeşte. tot ce dai din tine se va întoarce în tine sub formă de bucurie. şi cel mai important e să crezi, doar atunci rezultatul va fi cel aşteptat.
mulţumesc persoanei care a ştiut să mă îndrume în tot acest timp, care mi-a împărtăşit senzaţii şi trăiri proprii, şi da, mulţumesc ispitei care m-a ocolit cu blândeţe.

...sunt mai vie, mai calmă, mai sănătoasă, dar la fel bat câmpii, la fel aberez, la fel mă împiedic de prag, la fel nu-mi plac cocălarii cu nume de mezel, şi la fel sper să pice băsescu şi boc.
şi vreau în Caraibe sau Paris, şi Japonia, şi Elqui Valley, şi-mi place sec, roşu sec, şi vreau în Vamă, şi-mi plac brăţările împletite şi blugii rupţi, şi ascult Doors şi mă gândesc la iarbă...sunt tot eu, dar un pic mai eu decât ieri :)

Un comentariu:

  1. Unde-ai dispărut?
    Te-aşteptăm înapoi, cu veşti, poveşti, poeticale etc.

    RăspundețiȘtergere