joi, 13 ianuarie 2011

cu lioca

toată lumea e normală numai eu mi-s cu lioca. ce-mi mai place cuvântul ăsta. are melodie, curge. "popa meu personal" are obiceiul de a diseca vorbele şi numele de localităţi. veneam cu maşina de la Reghin, ploua, era noapte şi el a început: pe-riş, de la ce vine? de la perişoare (mă plictisea de numa), nuuu, de la pere, gor-neşti, adică dai din goarnă, nuuu, suflii în goarnă, mare fâs domle, so-vata, ia să te văd, unde so fript mama cu tata, vaaai, pic de ruşine nu ai! zău! acceleraţia la maxim să te duc acasă om dăştept. precum spuneam toţi sunt normali numai eu mi-s cu lioca. li-o-ca vine din cheful meu de a face mişto de oamenii care se cred mai importanţi decât furazolidonul în diaree.

dar nu e chiar aşa. uneori nu pot decât să gândesc ceea ce ar trebui să zic. fac o faţă de om serios şi ascult tone de tâmpenii. şi parcă aş fi o pernă care absoarbe mii de cuvinte şi idei care mai de care mai aberante. pentru că ştiu să ascult. cică... de fapt canci. nu am curaj să urlu. nici să întorc spatele şi să-mi văd de drum. nici să spun, taci că mă oboseşti. so, ce-mi place să vorbesc cu tine . hai mă, zău...

aş vrea să mă fac roşcată, defapt arămie, irish-scotish din ăla, culoare de whisky pur. gata, nu mă mai tund. la vară mă fac roşcată. poate îmi trece până atunci.
toţi vorbesc, toţi...Doamne, ce-am obosit!

îmi place că de vreo două ori pe an pot să tac cu tine

Un comentariu:

  1. eu as vrea sa ma fac nimic, de ala, aramiu, poate, un nimic aramiu, mic, insignifiant, cuvantul minuscul, no, aia, ăla, acolo, zero...

    RăspundețiȘtergere