duminică, 30 ianuarie 2011

sufletul meu dă cu aspiratorul

sunt clipe străine de mine, care curg totuşi atingându-mă. mă uit la ceas, e târziu dar nu mi-e somn. mi-aş şterge toate urmele din lumea virtuală. nu au rost. nu mă fericesc. îmi umplu un timp cu iluzii. m-aş întoarce în matca unei primăveri, să simt cu toate puterile mele, aer, apă, lumină, vânt. să simt...
foaia e goală şi albă. cuvintele dorm. dacă aş şterge tot, mi-aş da ocazia să mă nasc din nou, din alte cuvinte, din alte puncte. ah, ce dulce ispită îmi dă târcoale!

ea tace şi-l ascultă. zâmbetul ei trădează iubire. şi noaptea se rupe în panglici mov ce cad fluturând peste neliniştile lumii.

cam aşa stă treaba cu duminica mea. mi-aş şterge toate conturile, scrierile, adresele, legăturile mele cu lumea virtuală. aş lua totul de la capăt. uneori am o sete nebună de a lua totul de la capăt. e ca şi când vrei să faci o curăţenie perfectă, să ştergi toate urmele de praf şi toate urmele că acolo a stat cineva. şi apoi să începi să murdăreşti în linişte, cu poftă toată imacularea din jur. e pervers gândul acesta, e ca şi cum ai fi dependent de o dezvirginare continuă. poate că sunt bolnavă sau îmi închipui asta ca fiind latura mea romantică. aberez. simt când o fac. alunec în ispita cuvintelor ca pe o pârtie sticloasă şi rece.
vin zile în care sufletul meu va da cu aspiratorul...fiecare gând mă va ajuta, fiecare cuvânt îmi va fi sprijin, mă voi agăţa de fiecare zâmbet ca de unica rază de lumină. voi reuşi ! pentru că sunt o ţicnită. şi pentru că încep să mă plac aşa. niciodată nu poţi obosi de la primul pas...

vineri, 28 ianuarie 2011

şampanie, vis ...

să te îmbeţi cu şampanie. pare pueril, feminin, piţipontist, papagalist, amatoristic. am făcut-o. ieri. şi a fost fain, fain. am dansat, am râs, am aruncat cu vorbe ca cu castraveţi (ce faină cacofonie, scuzaţi). defapt nu scriu pentru Herta Muller, nu scriu nici măcar pentru un ziar oarecare de să speli geamurile cu el. şi atunci de ce mă scuz? scriu pentru că în momentul acesta încă sunt beată şi asta am chef să fac. dimineaţă, fiecare dimineaţă e grea, dar unele sunt mai grele ca altele. fâs. am visat că făceam săpături arheologice într-o zonă aridă şi plină de praf. am dat de apă. o apă limpede şi foarte rece. am luat o cană de lut şi am băut cu sete. era cea mai bună apă de pe pământ. beam cu o poftă de jumate îmi curgea pe obraz, pe gât, pe sâni...o simţeam rece şi plină de nerv. era o apă cu puteri magice. mă făcea să beau şi iar să beau. nu-mi înţelegeam setea. de ce? de ce apă? de ce aşa de mult? nu se termina niciodată. îmi venea să mă fac una cu apa. să o sorb şi să mă topească. să o înghit şi să mă dizolv. era cea mai cristalină formă de iubire. apa. eu. tot pământul din jur. absolut...

defapt, îmi era o sete înafara visului. m-am trezit şi căutam vasul de lut cu apă. am dat peste sticla de şampanie. iar. o god! am băut-o ca şi cum ar fi fost unica apă din lume. ce contează că sunt ape atât de pure încât simţi că dacă le bei te purifici şi tu? setea te face să pui mâna pe ce ai mai aproape de tine. la fel şi-n viaţă, atunci când ai nevoie să pleci capul pentru o secundă, o faci pe umărul cel mai apropiat. chiar dacă sunt persoane care te înţeleg mai bine de la distanţă, nu poţi să le simţi parfumul, nu poţi să le simţi bătătile inimii, nu poţi să-i auzi cum oftează, nici cum zâmbesc. sunt departe şi lumea ta e mică, e în jurul tău, e ceea ce poţi cuprinde cu ochii, e ceea ce poţi atinge cu mâna, e ceea ce auzi, e un soare care te încălzeşte, e căldura pe care o simţi...
doar apa de lângă tine îţi curge cu picuri reci pe sâni, doar degetele de lângă tine te mângâie pe obraz, doar buzele ce le simţi pot descrie sărutul, doar lumina din ochii pe care-i vezi îţi poate deschide calea...

şi totuşi undeva în lume e o apă pe care dacă o bei te umpli de fericire...nu poţi fi obosit deja. nu poţi renunţa. cei de lângă tine sunt lângă tine ca să te ajute. şi o fac. îţi merg alături şi poate că asta e cel mai greu. ar putea să-ţi spună "du-te şi caută!" dar nu, ei tac şi te însoţesc...

ps: ce mare mă dau aşa mahmură :)

joi, 27 ianuarie 2011

viaţa ca o varză

viaţa este o varză şi eu sunt râma din ea. cu fiecare clipă care trece mă afund tot mai adânc. frunze peste frunze, alte râme, căcaţi de râme. şi înot, şi sper, şi mă afund. cât sunt frunze e moale şi uşor dar cum se apropie miezul devine tot mai greu. muncă multă, efort, heirup...
sunt sigură că în miez stă pitit un diamant. sunt sigură că în miez totul se luminează. văd, găsesc, înţeleg. în sfârşit ajung să îmi iubesc viaţa de râmă. ajung să mă iubesc şi punct.

pentru că am ajuns să cred datorită întâmplărilor de până acum, datorită oamenilor de care m-am ciocnit, datorită unei pânze de păianjen care se ţese în jurul fiecăruia din noi, am ajuns să cred că mă caut pe mine. caut să mă iubesc aşa cum pot să percep iubirea ca TOT.

în fiecare an care începe, caut un cuvânt pe care să-l arunc în faţă şi să încerc să-mi croiesc drum pe urmele lăsate de el. cuvântul de anul acesta e "egoism". l-am folosit, l-am aruncat, m-am mândrit că eu am un cuvânt, că eu voi fi egoistă, că vreau să fiu egoistă în 2011. dar nu am explicat de ce? egoismul e o stare negativă, loveşte în cei din jur, te poate înstrăina, te poate urâţi, te poate închide într-o singurătate neagră şi rece. dar mai e un altfel de egoism. egoismul faţă de propria persoană. pentru celălat din mine, pentru cealaltă faţă a mea, voi fi egoistă. îmi voi lăsa eul în pace, îi voi da tot ce are nevoie pentru ca liniştea cea după care tânjim toţi să se lase peste sufletul meu. egoismul acesta nu e negativ, nu face rău nimănui, el te ajută să poţi săpa spre miez. şi e atât de scurtă viaţa asta şi sunt atât de multe întrebări încât uneori îţi vine să zâmbeşti doar, să te aşezi undeva şi să taci...
vremea zbaterilor a trecut. vremea râsului isteric a trecut. vremea fiorilor şi agoniilor a trecut. vremea de ce-urilor a trecut. şi nu sunt tristă deloc. dimpotrivă. mi-s tot mai mari ochii şi zâmbetul mai larg, pentru că nimic nu e întâmplător. nici drumul, nici ţinta, nici varza, nici râma :)

marți, 18 ianuarie 2011

lepşology

am primit una bucată leapşă de laTeodora şi deşi am întârziat un pic iaca scriu şi eu.

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?

prietenilor mei, ei mă cunosc cel mai bine. va fi o lucrare colectivă. asta dacă e biografie, dacă e ficţiune lui Stieg Larson ca să mă facă hakeriţă iute la minte:)

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?

ups, am scris deja motivele mai sus.


3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o "urmă a umanităţii”?

cartea de pe noptieră pe care o voi citi în acel moment. asta ca să nu mă plictisesc aşteptându-mi rândul la selecţia care va avea loc pentru iad sau rai.

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală de citit o carte?

pauza ideală - o cafenea din Paris în care aromele de brioşe se amestecă cu mirosul dulceag de cappucino şi cu parfumul meu Chanel, stau la o măsuţă ascunsă într-un colţ şi citesc ...
sau : o căbănuţă uitată de lume undeva în munţi, un foc în şemineu, afară plouă mărunt şi monoton iar eu citesc tolănită sub o pătură de lână, cu o ceaşcă fierbinte de cacao cu lapte.

5. Dacă aţi avea puterea de a şterge un personaj de roman care ar fi acela?

dacă m-ar enerva un personaj atât de tare încât să-l şterg din peisaj aş închide cartea şi aş trece la următoarea. de şters n-aş şterge nimica. şi nici nu aş modifica cele scrise de cineva. momentul creaţiei cu bune şi rele e unic.

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?

păi nu sunt.

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte?

cam tot atâţia cât ar veni o carte să mă găsească pe mine:)

8. Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?

de ce să mă întorc în trecut? sunt atâţia scriitori buni şi acum.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-aţi adresa (în afară de ”bună ziua”)?

whisky?

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.

cărţi cam câte găsesc la un târg de carte: bestseller-uri, biografii, jurnale, noi apariţii... şi toate astea în subsolul casei mele

leapşa poate fi preluată de oricine se rătăceşte pe blogul meu (dar din ăia doi-trei măcar unul să scrie ceva:)

joi, 13 ianuarie 2011

cu lioca

toată lumea e normală numai eu mi-s cu lioca. ce-mi mai place cuvântul ăsta. are melodie, curge. "popa meu personal" are obiceiul de a diseca vorbele şi numele de localităţi. veneam cu maşina de la Reghin, ploua, era noapte şi el a început: pe-riş, de la ce vine? de la perişoare (mă plictisea de numa), nuuu, de la pere, gor-neşti, adică dai din goarnă, nuuu, suflii în goarnă, mare fâs domle, so-vata, ia să te văd, unde so fript mama cu tata, vaaai, pic de ruşine nu ai! zău! acceleraţia la maxim să te duc acasă om dăştept. precum spuneam toţi sunt normali numai eu mi-s cu lioca. li-o-ca vine din cheful meu de a face mişto de oamenii care se cred mai importanţi decât furazolidonul în diaree.

dar nu e chiar aşa. uneori nu pot decât să gândesc ceea ce ar trebui să zic. fac o faţă de om serios şi ascult tone de tâmpenii. şi parcă aş fi o pernă care absoarbe mii de cuvinte şi idei care mai de care mai aberante. pentru că ştiu să ascult. cică... de fapt canci. nu am curaj să urlu. nici să întorc spatele şi să-mi văd de drum. nici să spun, taci că mă oboseşti. so, ce-mi place să vorbesc cu tine . hai mă, zău...

aş vrea să mă fac roşcată, defapt arămie, irish-scotish din ăla, culoare de whisky pur. gata, nu mă mai tund. la vară mă fac roşcată. poate îmi trece până atunci.
toţi vorbesc, toţi...Doamne, ce-am obosit!

îmi place că de vreo două ori pe an pot să tac cu tine

miercuri, 12 ianuarie 2011

al doilea somn

toate cuvintele mele se pierd. se topesc în zadarul zilelor monotone. acelaşi traseu până la servici. aceleaşi curbe şi gropi. aceeaşi cafea în aceeaşi cană. vârsta plictiselii. şi al sentimentului că ceva extraordinar se va întâmpla, dar eu nu voi fi acolo.
de ce îmi fac planuri doar pentru că e ianuarie? nu e totuna dacă le fac în octombrie sau mai?
îmi vine să strâng pumnii şi să sfărâm buchetul ăsta nenorocit de vise. să le aud cum trosnesc ca un mănunchi de frunze uscate. atunci când ai aruncat cu sticla de bere după mine îţi duceam un buchet de frunze. era o toamnă frumoasă. nu m-ai nimerit. sticla s-a spart de perete şi cioburile le-a măturat ea mai târziu. mă iubeam aşa naivă. atunci...pe tine nu te iubeam dar nici nu te uram. era doar sex şi plictiseală. dar o plictiseală mai dulce, tremurândă, ca un fior de plăcere.

degeaba visez la cabana micuţă, ascunsă în munţi, la focul din şemineu şi mirosul de lemne arse, la cana de tablă cu whisky, la măsuţa de lângă geam cu cărţi şi un laptop pe care să scriu, la liniştea pătrunzătoare, la ochelarii pitiţi printre pagini, la mine împăcată privind flăcările, la tabloul cel gri cu un punct roşu sângeriu, la un timp în care minutele s-au oprit...degeaba visez.
voi ajunge acolo şi nu voi mai avea nici o idee, paginile mă vor aştepta albe, virgine. ironic.

ceva extraordinar se va întâmpla, dar eu nu voi fi acolo... zâmbeşti cu jumătate de faţă, şi plângi cu cealaltă jumătate. per total eşti perfect. per total totul e perfect.

marți, 11 ianuarie 2011

primul somn

mi-e somn. foarte somn. de două ori era să-mi vărs cafeaua în poală. şi ceaţa asta îmi curge pe retină ca o perdea de regrete. mi se întâmplă din nou lucruri ciudate. nu înţelegi, n-ai cum. zilele răsuflă uşurate după agitaţia sărbătorilor. ai sunat. ce era să-ţi spun, decât... lasă. fiecare om are o poveste. tu ai sute de poveşti. mai demult le ascultam, acum le ghicesc. nu mă mai opresc pentru cuvinte. sunt multe şi zboară haotice. nici ele nu se mai înţeleg. încetineşte. derapezi. lumea se satură de anotimpuri. va rămâne doar un anotimp. totul se simplifică. slow down!

am reuşit să-mi beau cafeaua fără să o vărs. nais. poate reuşesc să ţin ochii deschişi pentru treburi cotidiene. cândva voi dormi. un somn adânc şi odihnitor. indiferent de oră. mă voi trezi lucidă, odihnită, fără cearcăne creionate în gri albăstrui. şi voi zâmbi mulţumită că eşti. şi atât.

ceaţa asta...înger şi demon. o dualitate pe gustul meu.

duminică, 9 ianuarie 2011

wishlist

vreau să fumez iarbă de ziua mea. vreau să fiu egoistă. vreau să râd mult. vreau să mă îmbăt cu oameni faini şi să mă dezbăt singură. vreau să stau la poveşti până se crapă de ziuă şi să nu ajung la nici o concluzie. vreau să înot noaptea în Vamă. vreau să stau de Sânziene în iarbă şi să ascult Pink Floyd. vreau să mănânc peşte din ăla super veninos, nu ştiu cum se cheamă. vreau să ajung în Japonia. vreau să scriu un roman erotic. vreau să îmi fac unghiile cu un homosexual. vreau să particip la un vernisaj şi să mă îndrăgostesc de pictor. vreau să pierd o noapte şi o zi pe tren cu cineva drag. vreau să scriu despre ce nu s-a scris până acum. vreau să mă îmbrac în costum bărbătesc şi să mă plimb prin Paris. vreau să mă rătăcesc într-un oraş străin toamna. vreau să cunosc un yoghin într-o cafenea....

mai vreau multe :)

therapy session

"o iubeşti mai mult pe ea, recunoaşte!"
"doar de mai multă vreme..."

te caut. tu, orişicine. îmi închipui că eşti undeva, şi ţelul vieţii tale e să mă asculţi cu ochii mari şi miraţi, să-mi răspunzi cu iuţeala minţii tale şi să îmi mângâi faţa cu blândeţea unui bunic. poate vom termina o butelie împreună, ne vom îmbăta şi dezbăta într-o mansardă mică, când ploaia se scurge pe geam fără frică. vom fuma o ţigară doar, iar rotocoale de fum vor dansa în zadar, aşezându-se prea târziu în negrul părului tău. îţi voi zâmbi cu grimasă timidă, iar tu, vei fi zeu, unic şi minunat, vei mai rupe un băţ de chibrit, încurcat. vrei o cafea, mai vrei o ţigară?

o lume din hârtie creponată, un origami în colţuri răsucite. tu, orişicine, dimineaţa dispari. îţi iei haina de timp, roasă la mâneci şi papucii zdreliţi de drum şi pleci. când cafeaua sfârâie în ibric eşti departe. lumea îşi continuă plimbarea prin labirint. în fiecare zi, ieşirea e tot mai aproape, doar că tot în fiecare zi se face tot mai noapte... life is orange, am mai zis-o

dacă mă întrebi pe mine tot rahatul ăsta merită un delete...

joi, 6 ianuarie 2011

când nu transmiţi nimic, scrii degeaba, ui aşa!

de două zile citesc gândurile cuiva, rătăcite pe un site pe care scriam şi eu mai demult. îmi vin bine gândurile acelea. sunt calde şi reci deopotrivă, sunt seci şi zemoase, juisante, sunt ca o palmă peste un sărut sau un sărut peste o palmă, deşi nu e totuna. avem timp să căutăm, să ne pierdem şi să ne regăsim, avem timp să ne uităm şi apoi să ne reamintim. "la mulţi ani!" câteodată înseamnă doar la mulţi ani, aşa cum mi-e dor de tine poate fi un clişeu prea ieftin şi prea uşor oferit. ce te faci când dorul doare, când te uiţi în ochii cuiva şi îi simţi nefericirea ca un junghi sfârtecându-te? căcaturi universale. ce te faci? tragi aer în piept şi whiskey pe gură, te strâmbi în oglindă până te pufneşte râsul, te tunzi, îţi cumperi un parfum dulce şi ulei de migdale şi apoi dai un telefon cu cea mai mieroasă voce pe care o ai şi spui "la mulţi ani, ce faci, mi-a fost dor de tine".

eşti fericit? uită-te adânc în tine, cuprinde-ţi cel mai întunecat hău, uită-te în străfundul fiinţei tale şi încearcă să răspunzi. fără căcaturi siropoase, fără filozofii, fără măşti, eşti fericit? ha?
am să mă împac cu frigul celei mai geroase ierni...pentru că nu mai vreau nici o poveste. viaţa e doar ceea ce e, nu ceea ce visăm cu ochii beliţi în soare. btw, sunt mioapă şi am senzaţia de nisip în ochi.

oferta zilei: un consult oftalmologic gratuit. poate voi reuşi să văd ce culoare au visele. dacă nu, măcar îmi trag nişte ochelari mişto peste un machiaj cu rimel rezistent la apă.

Şîslivava rajistva!

marți, 4 ianuarie 2011

gând de 2011

Johny Walker şi Jack Daniels...cuvinte rătăcite în timp, umbre şi lumânări pe treptele şubrede, siluete în mişcare, priviri timide, zâmbete, dialoguri răzleţe, râsete.
am obosit. ochii mei au obosit, cuvintele mele au obosit, paşii mei au obosit. mă scufund în albastrul catifelat al nopţii, mă las purtată pe aripile isterice ale unui timp epuizat, mă opresc într-o secundă ce nu aparţine nimănui. o secundă orfană în crusta ascunsă din pragul anilor. şi pufnesc în râs. râd toate rătăcirile mele, îmi râd neajunsurile şi frământările, râd peste cuvinte şi peste semnele de întrebare, râd peste tăceri şi peste urlete, râd. pentru că sunt doar o secundă şi pot să nu mai fiu nimic.
îmi doresc egoism, îmi doresc să mă întorc în mine, să mă privesc, să mă ascult, să mă înţeleg, îmi doresc să mă împrietenesc cu demonii mei, îmi doresc să fie simplu şi firesc, să fiu simplă şi firească, să pun măştile jos, carnavalul s-a terminat, să mă arăt aşa cum doar cuvintele mă văd. îmi doresc bucurie, să râd chiar dacă uneori cu lacrimi dar să râd, să râdă sufletul în mine, asta îmi doresc de la 2011, şi egoismul meu ţine doar până la sufletele dragi mie, cărora le doresc tot binele şi toată bucuria din lume...şi linişte, o linişte ca un fulg inocent ce cade încetişor pe o pleoapă de copil!

...şi în faţa mea e marea, e cerul, e infinitul, în faţa mea e timpul ce mă va învăţa ce e înţelepciunea, mă va opri atunci când trebuie să cuget, mă va împinge atunci când îmi va lipsi curajul, îmi va da răspunsuri la întrebările esenţiale şi putere atunci când vântul bate din faţă. în asta cred acum la început de 2011. şi în bucurie, neapărat!