marți, 14 decembrie 2010

marţi. black dress tango...

de fiecare dată când încep să scriu mă străduiesc să-mi scriu în primul rând mie. sunt cuvinte şi rânduri dedicate viitoarei mele bătrâneţi. vreau să citesc peste ani şi să-mi amintesc exact sentimentul trăit. ce-am simţit, ce culori erau în jurul meu, ce gânduri mă umpleau şi câte semne de întrebare îşi căutau răspunsul atunci când scriam.
umblă vorba că marţi trebuie să scriu. e aproape miercuri deja dar nu am energie să mă contrazic cu nimeni. să fie clar, sunt rânduri de marţi.
începe cu o cabană. plăcută. cunoscută. cu multe amintiri. el făcea omletă pe plita de la grătar. ouăle se scurgeau pe margini. picura omletă pe jar. era haios. râdeam mult. era noapte şi linişte. toţi dormeau. "ţi-e frică?", "nu. de ce mi-ar fi?", "nu ştiu, de noi, de mine, de ei..." zâmbea .
din toate astea n-am înţeles de ce câinele ne mânca ketchupul?! şi de ce ne trebuia ketchup la omletă prăjită?

a fost o vreme când îmi studiam visele. poţi să le memorezi şi să ţi le aminteşti în momentul trezirii. mai mult, poţi să reiei de unde ai rămas dacă te trezeşti şi adormi la loc. e doar un pic de exerciţiu. mi-am reluat visul. câinele mânca din ketchup. el zâmbea. "e mai interesant aşa". mă rog...

apoi au urmat o înşiruire de cuvinte: paranormal, accident, destul de rău, vărsătorii, nu vă înţeleg, prieteni, drog, struţ, rochie neagră, Coco Chanel, n-avem, poveşti, concert, vin fiert, strepsils, noapte bună....
cam în ordinea asta.
fiecare cuvânt e un colţ îndoit de fotografie veche şi îngălbenită. o frântură sugestivă, o zărire cu colţul ochiului (stâng). ceva ca un ciot de picior după care şti exact că vine un cerşetor zgribulit care zilnic repetă acelaşi text "ajutaţi-mă să iau o pâine la copii". de exemplu.
morbid. mai era şi morbid, între rochia neagră şi Coco Chanel.

şi am minţit. zâmbind. just like a little black dress tango...

6 comentarii:

  1. Foarte interesant, îmi imaginez cum tu la bătrâneţe vei citi că azi, marţi, te gândeai la trecut. Am înţeles bine? Greşit?

    (Eu am obsesia copilăriei - tot a trecutului. Tu eşti cu terapia cu un pas înaintea mea. :) Măcar poţi să vorbeşti despre lucrurile care te bântuie. "A scrie, asta eliberează." Eu încă sunt blocată. Aşa că mă iau cu treabă şi mă prefac că e-n regulă.)

    RăspundețiȘtergere
  2. În rochie neagră, imbatand aerul cu Coco Chanel(nr 5 îmi plăcea mie să-l caut pe trupuri feline cândva)cu ochelarii lunecaţi pe vârful nasului, musai într-o zi de marţi sa fie, ascunzând o lacrimă, cumva de bucurie fiindcă ai avut şansa să trăieşti frumos, cu două nepoţele în braţe şi pisici la marginea patului, un vin fiert mirosind dinspre bucătărie şi C... venind cu două căni aburinde spre tine.
    Mi-ar plăcea să vă sun pe la uşă, sa fie o marţe de colind, tu cam pierdută, fără vreun chef să dai drumul la cineva, şi eu dând buzna peste amintirile tale toate.
    Cât crezi că o să aşteptăm ca toate astea să se-ntâmple?
    (derbedeu)

    RăspundețiȘtergere
  3. *Teodora - da, ai înţeles bine. cât despre bătrâneţe, sper ca timpul să mă ajute să dobândesc înţelepciunea aia de care încă nu am parte :) şi încă un da, scrisul e o formă de terapie şi cuvintele pot fi lacrimi sau zâmbet în funcţie de starea pe care o ai. iar blocajul va trece. să ai parte de zâmbet :)

    RăspundețiȘtergere
  4. derbedeu* (sau mai bine nu:) ce frumos le zici tu pe toate! mi-ai dat ocazia să mă văd babetă. o singură neconcordanţă, rochia neagră o port acum, la bătreneţe voi fi foarte colorată.
    punctul doi: oricând suni vom colinda, pierdută sunt tot timpul so, welcome! vezi că soneria nu merge dar latră câinele cu spor. să nu calci pe el că-i alb şi mare şi se pierde în zăpadă:))

    RăspundețiȘtergere
  5. stii ca maine e iar marti?
    sper sa scrii :D
    (derbedeu)

    RăspundețiȘtergere