miercuri, 17 noiembrie 2010

miercuri

mă enervează la maxim când oamenii uită să fie umani. când se rutinizează în slujbe care îi transformă în roboţei, când fac totul mecanic şi nu mai gândesc deloc, când trec pe lângă tine ca pe lângă un stâlp şi nici nu ridică privirea, când tu te faci mic, mic şi încerci să înţelegi iar ei sunt atât de mari încât nu au înţelegere. mă lovesc zilele acestea de tot felul de roboţei din ăştia cu halate albe, scobite, cu priviri grave şi aruncate oarecum peste capetele celor de rând. sunt dumnezei întorşi cu spatele, sunt atotştiutori umblători accidental printre oameni, sunt o greşeală, un defect, de sistem, de ţară, de societate, de căcaţi. sunt oameni neoameni.
nu au timp să trateze pentru că au socoteli, nu au chef să trateze pentru că au prea multe titluri pe ecuson, nu au suflet pentru că au bani şi-şi cumpără înlocuitori, nu au zâmbet pentru că nu ştiu să se oprească o secundă ...
nu vom fi niciodată o ţară civilizată pentru că avem cancerul în noi, în societate.
totul se cumpără. totul. mi-e scârbă, şi mai scârbă îmi e că nu rezolv nimic, că stau, privesc, urlu şi-atât. mare fâs.
şi vreau şi eu să văd o reţetă pe care să scrie în loc de algocalmin, câte o doză de zâmbet de trei ori pe zi, şi o vorbă bună la nevoie. zău, roboţeilor v-aţi virusa complet dacă v-aţi opri o secundă la patul unui suferind şi l-aţi întreba dacă vrea un pahar cu apă?

şi acum nu sunt tristă, sunt doar golită de frumos şi furioasă. avem o ţară de căcat!
şi ce te costă să fi uman? suferinţa e parte din om, ignorarea ei însă e iad.

ps: acele puţine excepţii se exclud. ştiu că sunt şi oameni oameni, sper să mai rămână şi în ţară vreo doi.

3 comentarii:

  1. Aşa este, într-un fel sau altul suntem bolnavi cu toţii. Cancerul metaforic de care vorbeşti şi tu s-a întins peste tot. Ne-a cuprins fără să ştim, fără să vrem, fără să ne dăm seama.
    Nu ştiu câtă legătură are cu cele de mai sus, dar gândurile tale mi-au adus aminte de un lucru.
    Mi-a rămas în minte imaginea unui bărbat fără picioare, prezent la o emisiune. Îşi povestea viaţa (un accident care-l adusese în asemenea hal, o pensie mizerabilă, iar de-atunci iadul: iadul foamei, al datoriilor, propriul iad psihic, copiii, soţia etc.). Moderatorul a spus la un moment dat:
    - Dar cu toate astea, aveţi demnitatea să nu cerşiţi niciodată, nu?
    La care, răspuns-surpriză, aproape în şoaptă:
    - Ba da, uneori, când efectiv nu avem nimic de mâncare, sunt nevoit să cerşesc, pe stradă.
    Într-o zi, mai apoi, l-am văzut în faţa fostului magazin "Delta".
    ***
    La metrou la Victoria, apare uneori, rar, un tip într-un picior, în cârje. Are până-n 50 de ani, e îmbrăcat decent, curat.
    Îmi aminteşte de tipul de la televizor, pare în aceeaşi situaţie.
    Pentru majoritatea trecătorilor, nu e decât un alt cerşetor. Unul care poate are acasă lingouri de aur şi în garaj un BMW ultimul răcnet. Unul care câştigă... nu mai ştiu cât (erau prin oraş, nu demult, nişte panouri pe care scria că dacă ai şti că un cerşetor câştigă x lei, i-ai mai da bani?).
    Poate aparenţa lui cumsecade este înşelătoare. Poate este membrul unei bande care trăieşte luxos din cerşeală (ca-n "Filantropica").
    În ţara asta de căcat, cum îi spui şi tu, care-şi scoate bătrânii în stradă la cerşit, ca unică şi ultimă soluţie de supravieţuire, nu ştii niciodată cum să mai pui lucrurile în balanţă.
    Cert e că totul este cum nu se poate mai trist.

    Am cam divagat. :)
    Dar imaginea pe care-o conturezi tu prin ce ai scris mai sus mi-a adus aminte de toate astea şi altele asemenea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Teodora-scuze că răspund aşa târziu. am avut o săptămână urâtă. nu ştiu cât câştigă cerşetorii, sunt sigură că s-au făcut studii şi despre asta, însă ca un om să ajungă să întindă mâna după un leu e clar că a depăşit gradul uman de disperare...şi cei disperaţi cu adevărat se văd, au ochii trişti şi umbre de resemnare le joacă pe chip. îmi plac "divagările" tale :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca ai putea modifica in articol, ar fi bine sa scrii "dumnezei intorsi cu spatele" (interesanta imagine, dar fara majuscula, te rog).

    RăspundețiȘtergere