miercuri, 3 noiembrie 2010

miercuri

io nu pot să nu mă minunez! te scoli dimineaţa cu faţa la pernă. te îmbraci. nu găseşti o şosetă, apoi părul îţi stă ca după lupte cu capul în armata adversă. faţa ţi-e aşa, o boţeală. nu ştiu ce e aia dar sună fain. ţi se rupe fermoarul de la cizmă tocmai când dai să te încalţi. bineînţeles că din grămada şifonată de eşarfe tocmai aia neagră cu vişiniu nu e. pulPa mea! nu mai poooot! ziua începe strâmbă ca o faţă de babă sau un cur de moş. nimic nu merge. nimic. la job ca la job. scârbă şi linişte. mă irită inelul nou. îl dau jos. e un jeg. mare, cu forme futuriste şi dintr-un material de căcat. pleu. am dat 15 lei pe el la peninsula ca cică era făcut manual. să ne înţelegem, nu din ăla făcut de picioarele cuiva. ăsta era manual. când îmi trece iritaţia o să-l mai port. mi-e foame. mănânc pufuleţi. sunt singură şi mă mir. uneori mă mir de mine. ce fac aici, ce stau ca o mută şi mănânc pufuleţi. alţii la ora asta mănâncă sushi în vreun local fandosit. şi au poşeta asortată cu cerceii. şi au păr lins şi strălucitor, şi au şosete la fel şi eşarfă potrivită. şi parfumul lor miroase încă de te ia cu leşin, şi au portochelar de soare, şi suport de cărţi de vizită, au şi cărţi de vizită. şi au telefoane cu swarowski şi inel de aur alb care nu irită, lucrate manual. şi au fond de ten din ăla care acoperă fundul de moş şi chiar şi faţa de babă. iau două creioane şi mănânc pufuleţii cu beţigaşe. doi mi scap în poală şi mă umplu de praf de mălai. fain. îmi bag un pufulete în cafea că seamănă cu sosul de soia. gustul e oribil. caut un şerveţel în geantă dar mă aleg cu o factură veche şi mototolită. era scadentă în septembrie. o arunc.nu mai mănânc pufuleţi. miros a şoareci morţi.
ce de căcat a început săptămâna asta. cred că şi tocul mă lasă...ce zi! ce zile!

şi cine s-ar fi gândit că la final de zi zâmbesc? trei oameni îmi spun "mi-e dor de tine". şi eu îi cred. pe toţi trei. şi mie mi-e dor de ei. na, eleganto de la sushi, te-ai prins? şterge-ţi botul şi circulă...
uneori viaţa mai zâmbeşte şi unui inel de pleu. făcut manual, să ne înţelegem!
şi mă culc zâmbind, ce minune!

6 comentarii:

  1. Nu ştiu cum se face de citesc despre tristeţile tale tot zâmbind. :)
    Ai o imaginaţie care mă uimeşte, amuză, pleoşteşte, încântă etc.
    Să mănânci pufuleţi cu două creioane şi să crezi că mănânci sushi cu beţigaşe... hihihi

    P.S. Sper că nu mă cenzurezi...
    Unde mi-e mesajul în care te-ntreb dacă te-ai strâmbat azi-dimineaţă-n oglindă? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Teodora @ cum să te cenzurez, Doamne fereşte! după ce depui efortul să-mi citeşti aberaţiile şi să îmi laşi şi câte un feedback, eu te-aş premia nu să te cenzurez! la mine n-a ajuns nici un mesaj despre strâmbatul la oglindă, bănuiesc că pentru postul de marţi. poate l-a înghiţit bloggeria hapsână sau alea trei ceasuri rele :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Glumeam... :)

    E posibil să fi ajuns în spamuri? (Aşa mi-a spus cineva că s-a întâmplat odată.)
    Ori poate am apăsat io cine ştie ce pe alte taste... totu-i posibil. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu te felicit pentru fantezie.
    I-ai aratat tu elegentei de la sushi. Ea nici macar nu are blog. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. neuroane* mulţam!
    ce blog, cu unghiuţele alea rozosine nu-i mod. dar are acasă un canish, îl duce la masaj de relaxare, vineri, la spa. îl cheamă Trompeţica Pufu :)

    Doamne, cât pot abera, scuze!

    RăspundețiȘtergere
  6. Noa, după postarea asta te-ai mai ales cu-n cititor fidel! :D

    (Numa' dacă mă primeşti cu tot cu telefonul meu de cocalară şi-un diamant mic pe deşt :P)

    RăspundețiȘtergere