vineri, 5 noiembrie 2010

joi

ups. joia mea nu a avut cuvinte. a rămas albă ca o zăpadă virgină pe coama unui deal. mi-e dor de zăpadă, de mirosul ei, de strălucirea ei. de frigul acela sănătos care îngheaţă parcă tot răul din noi şi din jurul nostru. ne purifică prin fulgii ameţiţi de dans, licărind în bătaia vântului. mi-e dor de serile geroase, de cărările măturate în zadar din calea viscolului, de luna mândră de alaiul ei de luminiţe, de îngeri...

nu mi-e dor de bufnituri, de derapaje, de maşini care nu reuşesc să urce dealuri şi se proptesc în gardul meu, de emoţia pe care o am cănd coborâm dealul, se opreşte nu se opreşte, uneori parcă maşina e o sanie. dar, be atention, anvelopele de iarnă vor fi obligatorii din noiembrie până în martie. numai că până vor învăţa organele să le deosebească pe cele de iarnă de cele de vară, iaca, vom merge deja la vama veche :)

şi mi-e dor de mirosul de vin fiert, de clopoţei, de senzaţia aia de moleşeală care mă cuprinde când intru din ger la căldură, de emoţii...

nu mi-e dor de agitaţia din magazine, toţi cumpără ca apucaţii, împing coşurile mari, se împing unii pe alţii. miţiche, ce zici să facem bradul roz? pune şi cârnaţ din ăla ştii că la mamaia îi place, vai, şi doo conserve de ton, uite sunt al ofertă...nu, nu mi-e dor de societatea asta de consum. ce bine că stau pe deal, departe de oraş, la marginea pădurii, într-o oază de linişte!

astea sunt un fel de cuvinte de joi scrise vineri. o prelungire de gând. ca şi când iei un colţ de ciungă între degete şi tragi şi tragi să vezi până unde se întinde. am lipit-o de monitor, ce fain, am un pod între mine şi tehnică :)

2 comentarii:

  1. M-ai făcut să m-amuz copios la faza cu bradul roz. :)
    Găselniţele şi sofisticărelile civilizaţiei cuntimpurane...

    Vinul fiert îmi place şi mie. Mi-am cumpărat şi bărdace (de-alea de lut), special pentru dumisale.
    Şi-am şi mai mititele, pentru ţuică fiartă.
    Deci... sunt preparată, viforniţa poa' să vie! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte faine bărdacele de care vorbeşti, îmi plac şi mie! şi vinul fierbe liniştit în butoaie, tocmai am gustat primul tulburel. se pare că va fi recoltă bună. deci, vorba ta, viforniţa poa să vie!

    RăspundețiȘtergere