duminică, 28 noiembrie 2010

duminică

cele zece minute ale mele pe muchia lucioasă a serii închid între paranteze o altă săptămână pocită. alb. foşnete. aer. oxigen. luptă. clipă. Dumnezeu.

mai sunt două zile din noiembrie şi nici o culoare nu reuşeşte să şteargă griul acesta apăsător. şi totuşi va mai fi răsărit portocaliu, va mai fi albastru orbitor, va mai fi roşu din inima florilor de mac. va mai fi noiembrie.

poate n-ar trebui să scriu acum. nu spun nimic. nu fac nimic. e un nonsens să aştern cuvinte goale. e ca şi cum aş bea mereu dintr-o cupă cu aer şi aş avea pretenţia să mă îmbăt. dar sunt cele zece minute ale mele, şi eu sunt o egoistă. până la urmă de ce simţim nevoia să ne justificăm gesturile? cui? pentru ce?
blogul ăsta e un burdihan imens în care îndes uneori cu furie, alteori cu detaşare, de multe ori cu sete toate şălatele vieţii. un burdihan care macină grohăind clipele mele. cranţ, cranţ. sughiţul ritmic de beţiv alienat mai rupe din monotonie. condimentele se presară anapoda, isteric şi fără o regulă culinară. plicuri întregi de vegeta de vegetat, scorţişoară cu sare din boscheţi, praf cu aromă de inutilităţi, sare de mare prostie, coajă de timp mucegăit, bucăţi de nucşoară cu lapte înfuriat, bule de vorbe în vânt...înşiruiri de cuvinte bizare. vid. mult vid. uneori

asta păţesc când scrisul doarme şi eu încerc să mă descurc singură...

2 comentarii:

  1. Imagini care m-au atins plăcut [ca formă, nu ca stare :)] :
    - muchia lucioasă a serii
    - săptămână pocită
    - ca şi cum aş bea mereu dintr-o cupă cu aer şi aş avea pretenţia să mă îmbăt
    - blogul ăsta e un burdihan imens
    - condimentele se presară anapoda
    - scrisul doarme

    Şi un cuvânt care-mi place şi pe care l-am găsit tot în forma asta în cartea lui O. Nimigean, "Rădăcina de bucsau": şălate

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi, n-am citit "Rădăcina de bucsau" dar dacă foloseşte şălatele ca ingredient merită gustat.

    RăspundețiȘtergere