vineri, 22 octombrie 2010

vineri

la ora asta, vineri seara mă simt euforică. un weekend întreg se cască în faţa mea.un pahar de vin roşu. o oboseală caldă, dulce. mă scurg asemeni ceasurilor lui Dali, mă scurg pe marginea zilei, pe pragul nopţii, nuanţe rubinii, buze tot mai roşii. o muzică lentă îşi aşează notele pe marginea patului. e atât de multă linişte încât aud cum se rupe noaptea în nuanţe violete....pfuai, îmi vine să râd ce dume de budoar pot să scot din mine

am găsit iar o carte de Bukowski, poveşti despre nebunia obişnuită. uneori mă cutremur citind cuvinte redate atât de fidel, parcă rupte din gândul meu, cizelate şi scrise cu mai mult talent decât aş fi putut eu să le scriu. însă mi-e ciudă un pic, deoarece le-am gândit la fel, au păşit cu aceeaşi cadenţă prin gândul meu, le-am simţit, uşoare ca un fulg ce-şi topeşte sclipirea pe un trup cald. şi-atunci rămân mută, sunt câteva idei pe care le îmbrăcăm în cuvinte şi le dăm drumul, ne aşteptăm ca toţi să înţeleagă ce vrem, dar cu adevărat nu vorbim decât în fiinţa noastră. cuvintele alea întoarse spre noi, negrăite, captive, cuvintele alea sunt unice, exprimă esenţa, totul. odată grăite mor. amin. ceea ce am vrut să spun, în mintea mea suna bine.

"cineva m-a întrebat odată: ce faci? cum scrii, cum creezi? Nu scrii, i-am răspuns. Nu încerci să scrii. Este foarte important: să nu încerci, fie că e vorba de Cadillac-uri, de creaţie sau de imortalitate. Aştepţi, şi, dacă nu se întâmplă nimic, mai aştepţi un pic. La fel şi cu gîndacul de sus de pe tavan. Aştepţi până vine el spre tine. Când ajunge destul de aproape, îl prinzi, îi dai o palmă şi îl omori. Sau, dacă îţi place cum arată, faci din el un animal de casă."

profu' ştie despre ce vorbesc. pentru că am avut discuţia asta de multe ori şi acum o citesc într-o carte. în alt staniol dar cu acelaş mesaj "scrisul te alege pe tine, nu invers."

aaa, şi azi a mai fost gogîlţ, un fel de amant de-al lui miţipuf. gogîlţ, e beţiv, sughite des, diafragma îi joacă feste, şi trage băşini zgomotoase dar suportabile, se scarpină la oo, are ceară în urechi, e un gogîlţ, dar e ok. miţipuf îl adoră, e dotat şi ştie s-o încalece. apoi râgâie sănătos şi îi dă una de o sută, şi o palmă peste cur. miţipuf se alintă, se mâţâie, îşi dă cu luciu pe buze, îşi trage ciorapul de plasă şi pleacă trimiţând bezele. gogâlţ şi miţipuf se despart ca două bretele de la acelaş chilot. ce tâmpenie, ce chiloţii au bretele, mă rog. se despart o vreme. până când miţipuf nu mai are nici un şfanţ iar gogâlţ e pleaznă şi îi vine a fute. happy end, miţipuf+gogîlţ=love.
voi mă puteţi urmări? sincer?

2 comentarii:

  1. Am citit "dumele de budoar", cuvintele/simţirile comune ţie şi lui Bukowski, am citit şi despre gogâlţ şi mi-a venit poftă să-mi pun un pahar de vin roşu, ca să pot să te urmăresc mai bine. Sincer. :)
    Şi uite-mă în prag de miezul nopţii, la un pahar de vin roşu, c-un ochi aruncat irezistibil curios la miţipuf+gogîlţ=love şi cu altul la "Bani de buzunar", unde nişte ştrengari îşi retează singuri pletele şi domnul Desmouceaux îl lasă pe fiul său Patrick să cineze (rasol, salată verde, camembert, struguri, tort verde cu trandafir roşu) la colegul lui de şcoală, pe a cărui mamă o cheamă Nadine.

    RăspundețiȘtergere
  2. fain, poftă să ai. de viaţă. e sâmbătă deja. repetir. vin roşu, gogîlţi, miţipufi, abereli...

    RăspundețiȘtergere