luni, 11 octombrie 2010

luni

îmi plac dupămesele de luni. nu ştiu motivul exact însă îmi plac mai mult decât cele de duminică. e ca şi cum: uf, am supravieţuit şi sunt din nou acasă! e lungă şi liniştită. dupămasa.
îmi mai place mirosul de dovleac copt, mai mult decât gustul. şi decât consistenţa. mirosul îmi aminteşte de bunicu. gustul nu îmi aminteşte nimic.
îmi place că uneori scriu o serie de cuvinte care nu înseamnă nimica. le aştern vinovate pe ecranul alb, le arunc ca şi cum aş cânta sonata lunii pe tastatură. ar fi bine dacă nu aş şti să citesc, ar fi distractiv, m-aş uita doar la forma cuvintelor, la litere şi aş fi fericită. uneori dacă nu cauţi sensul, dacă nu te aştepţi să ţi se deschidă porţi fermecate poţi chiar să descoperi frumosul simplu, firesc, să fi fericit într-un mod inocent, pueril, simplu.
habar n-am ce-am vrut să zic, dacă am vrut să zic ceva...a da, dupămesele de luni şi dovleacul. merveioz, ai em naţ

2 comentarii: