joi, 14 octombrie 2010

joi

în primul şi în primul rând vreau să mă minunez de furia roşie care a trecut ieri peste mine şi m-a făcut să folosesc cuvinte urâte la care mironosiţele fac mutra aia lungă de aaa. nu-i stilul meu să folosesc cuvinte mari, să fac politică, să scriu despre guvern, partide, economie, ntzz. e păcat, sunt atâtea vise, sunt atâtea clipe care merită descrise. so, iertare, mă întorc în mine, în toamna mea. azi cu alifantis. prinţul meu care mă face în fiecare zi să zâmbesc (dimineaţă întrebându-mă ce boală e aia adulter, la 7, mult prea devreme), mi-a pus alifantis. cică, ori beatles ori alifantis. la mine alifantis câştigă în orice ipostază. clar. şi m-a pălit cu esenin în moalele capului. şi-acum orice aş mai scrie va părea siropos, şi romantic, şi brrrr, roz, plin de inimioare şi ursuleţi care zâmbesc.
totuşi am o dilemă de joi: de ce unii taximetrişti simt nevoia să facă conversaţie. e ca şi cum nu ai voie să taci mai mult de un minut că ei simt nevoia să te ţină de vorbă: e frumos azi, dar dimineaţa e frig, a îngheţat parbrizul, noroc că mi-am făcut card la brd, am cu ce raşcheta gheaţa. aţi văzut ce porniţi sunt ăştia de la finanţe? unii au cedat. cred că numai minerii ne salvează. WHAT???
la faza asta m-am uitat la el prima dată şi pentru o fracţiune de secundă am avut impresia că totul se petrece acum vreo 7-8 ani. totuşi, încă nu avem maturitatea unui stat normal, civilizat? au trecut douăzeci şi de ani de la dictatură, noi încă ne facem dreptate cu bâta şi pumnul??? s-a uitat la mine tâmp, cu ochii scurşi şi obosiţi de otv şi protv şi ştiri şi iurie darie gol şi alte emisiuni obositoare de retină şi m-a întrebat ca şi cum sunt ultima care află: dar credeţi că pe ăsta putem să-l dăm jos altfel?
nu cred nimic. cred că atunci când mă urc într-un taxi după o zi de muncă aş vrea linişte, să visez, să mă uit la culorile de pe marginea drumului, la feţele celor care traversează pe trecere, să-mi închipui destine, să mă relaxez până acasă şi în cel mai rău caz să mă gândesc ce am de făcut când ajung în casa mea. nicidecum n-am chef de trăncăneală ieftină cu taximetrişti care la ora aia deja put, vor să mă convingă că ţara asta e o epavă ca şi cum prima dată aud asta de la ei. fraţilor, am votat, aţi votat, eraţi beţi sau ce???
acum tăceţi în puii mei, conduceţi cu grijă şi mucles, n-am nevoie de conversaţie, clar???!!!

dar vreau să închei frumos de data asta cu toamna şi culori şi muzică, vreau să închei cu alifantis care mă face cu inocenţă să nu-mi pese de nimic, doar să-l ascult, să-l ascult şi să mă închid într-o cochilie uitată pe un ţărm pustiu...



de iubire întâia oară cânt, la scandal renunţ întâia oară....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu