luni, 20 septembrie 2010

Paris şi indecenţă

da, hai că scriu, totuşi. îmi plac francezii, m-aş muta mâine în Paris, îmi place vinul roşu, baghetele şi brânza, sunt prânzul perfect. ador Parisul toamna. să fie înnorat, chiar ceaţă, să-mi pun fulare peste fulare, eşarfe, şi părul să zboare neastâmpărat în toate părţile, Doamne, vreau în Paris! şi culorile alea de cărămiziu, roşcat (întotdeauna am vrut să fiu roşcată şi pistruiată toamna), verde, culorile alea de frunze sau de castane coapte amestecate cu cenuşiul cerului şi opace ca ceaţa. să mă plimb pe străzi şi să privesc oamenii, mereu veseli, grăbiţi, zgribuliţi de primele gheare de frig, să mă opresc la cafeneaua din colţ, să admir un bărbat cu plete, îmbrăcat lejer şi cu nelipsita eşarfă şifonată aruncată neglijent pe gâtul robust peste pletele cârlionţate. să miroase a cafea şi patiserii dulci, să cânte patricia kaas, el să-şi aprindă lejer o ţigară, să-mi zâmbeascâ politicos, sava, oui, etcetera... bine dacă duc visul mai departe mergem la un vernisaj ceva, o lansare de carte, el e un artist renumit, şarmant, seducător şi foarte greu de abordat, bem, bem foarte mult în visul meu, whiskey, cognac, vin roşu, uneori fumăm, râdem mult şi vorbim franche, fără ocolişuri, fără poezie. am terminat de citit Femei al lui Charles Bukowski, o carte pe care o bei clar, n-o citeşti că doar e porcoasă, unii spun că nu-i literatură, eu nu spun. îi privesc şi fac ochii ăia mari de viţel nevinovat, cum nu? e, e !!!

şi-acum să trec la subiect, despre indecenţă.
povestesc azi unui prieten imposibil dar foarte drag despre carte, măi musai s-o citeşti, dar despre ce e, păi despre un scriitor care bea şi fute foarte mult. uau, ce te-a apucat de vorbeşti aşa, tu vorbeai poetic...
eu vorbeam poetic, doar că poezia se prostituează neruşinat şi direct stropind cu seva-i albicioasă tot romantismul deocheat de rime tembele. şi-atunci dacă fute se conjugă mă fut, te fuţi etc. înseamnă că bariera mea de poeta pulii a dispărut, sunt eu, fără prejudecăţi, fără reţineri, fără jenă, doar nu vrei să te însiropez cu rime de tot căcatul? dar m-a pus pe gânduri, dacă am o faţă de funcţionar public deosebit de cuminte şi corect? dacă ţinuta mea denotă o stricteţe, un fel de aşa se cuvine, aşa e normal, dacă am ochii ăia de viţel nevinovat, cum să povestesc despre futai ca despre un pillates necesar?dacă sunt copia fidelă a unei profesoare trecute de prima tinereţe? poezia mea e totuşi realitatea, dacă acea carte e despre futai nu pot s-o povestesc ca fiind despre culorile curcubeului sau despre infinit oricât de poetă mă cred în anumite momente. deci, dacă vreţi o carte despre futut şi în anumite momente ale vieţii toţi vrem, luaţi femeile lui Bukowski şi apoi încercaţi s-o povestiţi în bezele romantice, ca şi cum la colţ de stradă în Paris, aburii tomnatici de iubire vă mângâie cu degete de ceaţă, vă sărută cu buze voluptoase de brumă şi de vânt iar fiorul de stropi argintii vă urcă pe spate vertebră cu vertebră până când lumea se şterge în paşi de dans ca un fum de cireşe amare... uai, sau mai simplu dacă vreţi o carte despre viaţă luaţi femeile lui Bukowski. mie mi-a plăcut, directă, sinceră, vulgară şi imposibilă de sintetizat unei profesoare crispate şi nefutute. orişicât m-aş chinui n-aş putea s-o povestesc mai cuprinzător decât cartea despre un scriitor care bea şi fute ...
Enjoy!

2 comentarii:

  1. Vai ce directa ai fost. Cum poti sa folosesti atat de dezinvolt verbul "a bea"? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. hai mă, un pic de poezie nu strică, mai citesc şi eu un Jack sau un Johny să-mi cultiv neuronul şifonat

    RăspundețiȘtergere