marți, 21 septembrie 2010

origami

ce fain, când în liniştea serii vreau să întind ziua ca pe un cearşaf alb pe firul amintirilor mele. uneori o prind cu o singură clamă alteori cu mai multe, de multe ori o arunc doar acolo fără să-i acord atenţie şi fără să presimt cum rafalele de vânt au s-o împrăştie ca şi cum nici n-a fost... şi cuvintele se amestecă şi cad ca nişte furnici negre, clapele se varsă în mare, muzica se îneaca, lumea se face ghem, iar din rotocoalele de fum se naşte o iluzie, albă şi ea
uneori nu pot să scriu nimica şi-atunci iubesc tasta delete, uneori nu ştiu să scot nici un sunet şi atunci îmi iubesc boxele Tehnics, uneori gândul are spectacol, e mim, şi atunci îmi iubesc paharul de vin...uneori nu mai iubesc şi mă înfior, vorbeşti prostii, scrii prostii, eşti varză
răspuns: da
uneori...

şi totul a pornit de la o carte, două semne ca doi gemeni încovoiaţi în acealaşi ou, şi biblioteca e închisă până joi, stârpesc şoarecii şi literele în plus, la radio o voce scârţâie monoton ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu