joi, 30 septembrie 2010

joi

în fiecare dimineaţă trec pe lângă o patiserie. azi plouă, lumea se grăbeşte, umbrelele umblătoare îşi fac drum printre picături. în faţa patiseriei miroase demenţial. mi se face dor de Paris, iar. acolo plouă mai frumos, şi umbrelele sunt mai colorate. la servici e linişte, toţi îşi sorb cafelele pe jumate adormiţi. nu am geam la birou aşa că las uşa deschisă. în faţa mea un acoperiş ponosit cu ţigle căzute şi aşezate strâmb. un porumbel doarme sub streaşină, zgribulit. cafeaua mea e prea dulce. nu-mi place. se aud bălţile de pe şosea, şi alarma obosită a unei maşini. nu-s tristă. am să citesc. şi ce dacă plouă, iubesc ploaia. aş putea să ascult muzică. dimineaţa au dat la radio Yesterdayul beatleşilor, mi-a plăcut, am cântat şi eu. love is such an easy game to play... mda. oare cum voi visa la optzeci de ani? cred că la fel ca şi acuma. doar că voi fi la capătul jocului. ar trebui să ştiu pe atunci cine a pierdut şi cine a câştigat. sau nu va mai avea nici o importanţă. mă gândesc să ascult Leonard Cohen. mă linişteşte sau mă adoarme. sună telefonul. cineva are întrebări de dimineaţă. gata. începe. o zi de joi. yesterday.....all my troubles seems so faraway

http://www.youtube.com/watch?v=ONXp-vpE9eU

marți, 28 septembrie 2010

job (blow job)

mă uit la seriale pe vplay. muuulte seriale, în general comedii. râd. e ok să râzi, e botox natural. am timp. patronii nu înţeleg dar eu chiar am timp. nu-mi dau destul de lucru, criza, nici ei nu au, de fapt şi ei se uită dar dacă îi suni iau vocea aia gravă: ce faci? lucrez, sunt ocupat! îhî, ştiu, cunosc stilul ăsta, unii mai zic "sunt prins" şi întotdeauna îmi vine să întreb de ce, de cuaie? dar nu întreb, mustăcesc un zâmbet doar de mine ştiut.

să fim serioşi, nu mă plătesc chiar aşa de bine să îmi caut de lucru prin birou, să îndosariezi hârtii necerute de nimeni, faxuri trimise şi faxuri primite, ok -uri la faxuri trimise etc. ne, pentru asta au un compartiment separat, fetele de acolo citesc Libertatea pentru femei şi caută reţete de zacuscă pe net. o cafeluţă şefu? acuma serios nu poate şefu bea atâta cafea cât timp liber am eu, dă în tremurici ca răcitura de Crăciun. ceva situaţii? ei, am făcut, vânzările pe august, pe septembrie, le-aş putea prezice şi alea pe octombrie dar numai când e Mama Omida în oraş, cheltuieli câcălău, a mai răsărit un Jeep în curte şi trei mâţi fătaţi la termen, şefu are un parfum nou, cred că şi-o amantă nouă dar nu-s sigură, încă...eu, am două rate noi, una pe filtru de cafea şi una pe hardu de calculator, un fir alb ieşit prematur şi neacoperit de L'oreal şi un rid fin în colţul buzei de la râs. şi nu-s stresată deloc, mă uit la seriale pe vplay, comedii. sunt unele mortale, râd cu poftă, mai ales că şi iau salar pentru asta. sper că şefu n-are blog, sau dacă are îi din ăla de afaceri deşi ieri l-am prins pe site-ul slăbire urgentă, îşi printa o cură de 90 de zile. uneori visez, în linişte. cred că avem tot biroul ora de vis, când toţi visează, deobicei pe la amiază, după ce mâncăm toţi pe rupte şi râdem de şeful că e în ziua de legume fierte. când e ora de vis pun receptorul greşit în furcă şi mă uit la beculeţul roşu cum clipeşte, undeva, cineva transpiră sunându-ne. curios telefonul nu sună.

după ce se termină ora de vis câte unul se încuie în baie. şi ia şi ziarele. apoi ne facem că lucrăm, e ora de predat banii la compartimentul contabil. vine câte un reprezentant cu o agendă şi ia banii. durează cam 5 minute. avem şi maşină de numărat bani şi îi dăm drumul aşa de impresie pentru clienţi. apoi eu îmi împrospătez fardul, mă împachetez, arunc ziarele, şi aştept. cam zece minute, după care plec acasă. nu înainte să intru respectuoasă la şefu să-l salut, deşi de multe ori sare speriat ca şi cum l-aş fi prins masturbându-se. la revedere şefu, o dupămasă plăcută! mnezăii ei de treabă de câte ori ţi-am zis să baţi la uşă! scuze şefu, poftă mare, bye! sunt la ziua de legume ce poftă să am? poate să te concediez, mnezăii ei de treabă! sorry boss, ne vedem dimineaţă, la cafea, so...şi dau să ies pe uşă şi mă întorc inopinant. şefu, am uitat să-ţi spun, au sunat de la bancă ( cam pe aici şi-a atins cana cu cotul în timp ce tresărea speriat ca de bombe şi şi-a pus a şaptea cafea pe pantalonii de in de la costumul care-l face slab) , ne-au blocat contul pentru neplata dobânzii, a, da vorbim mâine, ok, am pleeeecaaaaatttt.......

(şi aşa ajung patronii să piardă timp aşteptând să li se scoată diferite pete din costumul favorit)

eu de fapt am vrut să scriu despre serialele pe care le urmăresc pe vplay, pe cuvântul meu de salariat model, şefu, dacă citeşti să şti că sunt sub influenţa flăcării violet că eu defapt ador jobul meu şi tu eşti un şef model, care nu mă stresezi, dimpotrivă eşti adorabil, îţi stă foarte bine în bej şi cămaşa aia bleu e preferata mea, ţi se asortează cu ochii şi nu ştiu ce-ai făcut dar în ultima vreme ai slăbit considerabil!

de indexări de salar nu poate fi vorba nu? întrebam şi eu, aşa, mă rog...


vineri, 24 septembrie 2010

vreau mare

de dimineaţă am fost la judecătorie, sala 67, nasol, sinistru, nu seamănă cu sălile din Lege şi ordine, dar nu despre asta am vrut să scriu, dar despre ce?
despre diminutive, că nu-mi plac, niciodată nu mi-au plăcut şi când cineva mă ia cu na bine drăguţo, îmi vine să mă strâmb şi să fac mutre hidoase nenenene sâc sâc sâc uite nu-s drăguţă no
om de afaceri, costum, parfum, ceas bengos, maşină lucioasă, plin de el, încântat tot de el, cam ca Al Pacino în Naşul, intră în birou bună ziulica domnişoară (dacă zicea domnişorică îl pasam la alt birou), vă rog bla bla bla...pot să fac un păsuleţ spre dumneavoastră să-mi daţi şi mie ştampiluţa? ce ai omule, ţi s-a micşorat cutiuţa craniana, Al Pacino s-a transformat în macaroana fleşcăită care se maimuţăreşte ca o piţipoancă, păcat de costum, de ceas, ei parfumiorul era prea dulcic pentru mine, maşinuţa ca o bombonică bunuţă şi ea, drăguţule când te epilezi pe biluţe să le vorbeşti tot aşa cu giugulugu că le place şi n-o să te doară, mânce-l mămicuţa de inteligentuţ ce e!
şi uite aşa masculinitatea aia ce mie încă îmi place s-a făcut mică, mică, mititică şi deja mi-l închipuiam în capot roz cu volănaşe mânjindu-şi unghiile de la picioare cu oja sidefată şi plângând la telenovelele cu Isaura, Isaurica mami, ce trupuleţ, ce ochişori şi uau, uite ce culoare de roz piersicuţă....

brrr, unde sunt bărbaţii de altădată, la care le ies feromonii pe nas şi când ţi se adresează le simţi autoritatea în voce, care încă mai au păr şi pilozitate, care nu se parfumează cu parfumul nevestei şi nu-şi fac french, care beau whiskey sau tării adevărate şi nu ceva limonade cu Red Bull, care au voce de bărbat şi râd ca un bărbat şi nu se piţigăiesc ca un hairstylist care are o criză de identitate sexuală? unde sunt? aaa, şi când am zis de altădată mă găndeam la cei de maxim vârsta lui George Clooney.
bărbaţi, rămâneţi bărbaţi şi folosiţi cuvintele în forma lor adultă, fără păsărici şi pulicici, funduleţ şi ţâţulici că dau în hepatită !
oare despre asta am vrut să scriu azi, ei, poate, habar n-am...pupicuţi şi bezeluţe de la mua

marți, 21 septembrie 2010

origami

ce fain, când în liniştea serii vreau să întind ziua ca pe un cearşaf alb pe firul amintirilor mele. uneori o prind cu o singură clamă alteori cu mai multe, de multe ori o arunc doar acolo fără să-i acord atenţie şi fără să presimt cum rafalele de vânt au s-o împrăştie ca şi cum nici n-a fost... şi cuvintele se amestecă şi cad ca nişte furnici negre, clapele se varsă în mare, muzica se îneaca, lumea se face ghem, iar din rotocoalele de fum se naşte o iluzie, albă şi ea
uneori nu pot să scriu nimica şi-atunci iubesc tasta delete, uneori nu ştiu să scot nici un sunet şi atunci îmi iubesc boxele Tehnics, uneori gândul are spectacol, e mim, şi atunci îmi iubesc paharul de vin...uneori nu mai iubesc şi mă înfior, vorbeşti prostii, scrii prostii, eşti varză
răspuns: da
uneori...

şi totul a pornit de la o carte, două semne ca doi gemeni încovoiaţi în acealaşi ou, şi biblioteca e închisă până joi, stârpesc şoarecii şi literele în plus, la radio o voce scârţâie monoton ...

luni, 20 septembrie 2010

Paris şi indecenţă

da, hai că scriu, totuşi. îmi plac francezii, m-aş muta mâine în Paris, îmi place vinul roşu, baghetele şi brânza, sunt prânzul perfect. ador Parisul toamna. să fie înnorat, chiar ceaţă, să-mi pun fulare peste fulare, eşarfe, şi părul să zboare neastâmpărat în toate părţile, Doamne, vreau în Paris! şi culorile alea de cărămiziu, roşcat (întotdeauna am vrut să fiu roşcată şi pistruiată toamna), verde, culorile alea de frunze sau de castane coapte amestecate cu cenuşiul cerului şi opace ca ceaţa. să mă plimb pe străzi şi să privesc oamenii, mereu veseli, grăbiţi, zgribuliţi de primele gheare de frig, să mă opresc la cafeneaua din colţ, să admir un bărbat cu plete, îmbrăcat lejer şi cu nelipsita eşarfă şifonată aruncată neglijent pe gâtul robust peste pletele cârlionţate. să miroase a cafea şi patiserii dulci, să cânte patricia kaas, el să-şi aprindă lejer o ţigară, să-mi zâmbeascâ politicos, sava, oui, etcetera... bine dacă duc visul mai departe mergem la un vernisaj ceva, o lansare de carte, el e un artist renumit, şarmant, seducător şi foarte greu de abordat, bem, bem foarte mult în visul meu, whiskey, cognac, vin roşu, uneori fumăm, râdem mult şi vorbim franche, fără ocolişuri, fără poezie. am terminat de citit Femei al lui Charles Bukowski, o carte pe care o bei clar, n-o citeşti că doar e porcoasă, unii spun că nu-i literatură, eu nu spun. îi privesc şi fac ochii ăia mari de viţel nevinovat, cum nu? e, e !!!

şi-acum să trec la subiect, despre indecenţă.
povestesc azi unui prieten imposibil dar foarte drag despre carte, măi musai s-o citeşti, dar despre ce e, păi despre un scriitor care bea şi fute foarte mult. uau, ce te-a apucat de vorbeşti aşa, tu vorbeai poetic...
eu vorbeam poetic, doar că poezia se prostituează neruşinat şi direct stropind cu seva-i albicioasă tot romantismul deocheat de rime tembele. şi-atunci dacă fute se conjugă mă fut, te fuţi etc. înseamnă că bariera mea de poeta pulii a dispărut, sunt eu, fără prejudecăţi, fără reţineri, fără jenă, doar nu vrei să te însiropez cu rime de tot căcatul? dar m-a pus pe gânduri, dacă am o faţă de funcţionar public deosebit de cuminte şi corect? dacă ţinuta mea denotă o stricteţe, un fel de aşa se cuvine, aşa e normal, dacă am ochii ăia de viţel nevinovat, cum să povestesc despre futai ca despre un pillates necesar?dacă sunt copia fidelă a unei profesoare trecute de prima tinereţe? poezia mea e totuşi realitatea, dacă acea carte e despre futai nu pot s-o povestesc ca fiind despre culorile curcubeului sau despre infinit oricât de poetă mă cred în anumite momente. deci, dacă vreţi o carte despre futut şi în anumite momente ale vieţii toţi vrem, luaţi femeile lui Bukowski şi apoi încercaţi s-o povestiţi în bezele romantice, ca şi cum la colţ de stradă în Paris, aburii tomnatici de iubire vă mângâie cu degete de ceaţă, vă sărută cu buze voluptoase de brumă şi de vânt iar fiorul de stropi argintii vă urcă pe spate vertebră cu vertebră până când lumea se şterge în paşi de dans ca un fum de cireşe amare... uai, sau mai simplu dacă vreţi o carte despre viaţă luaţi femeile lui Bukowski. mie mi-a plăcut, directă, sinceră, vulgară şi imposibilă de sintetizat unei profesoare crispate şi nefutute. orişicât m-aş chinui n-aş putea s-o povestesc mai cuprinzător decât cartea despre un scriitor care bea şi fute ...
Enjoy!

miercuri, 15 septembrie 2010

femei

'' te-am visat. ţi-am deschis pieptul ca pe un dulăpior. avea uşiţe şi, când le-am deschis, am văzut tot felul de lucruri catifelate în interiorul tău - ursuleţi mici şi animăluţe lânoase, tot felul de lucruşoare de-astea drăguţe. apoi am mai avut un vis cu un alt bărbat. a venit spre mine şi mi-a întins nişte foi de hârtie. era scriitor. am luat foile şi m-am uitat la ele. aveau cancer. scrisul lui avea cancer. eu cred în visele mele. meriţi puţină dragoste. "

cartea mi-a alunecat din mână, somnul îşi încleşta degetele de catifea pe pleoapele tot mai îngreunate trăgând de ele ca de nişte obloane grele. pluteam pe valurile nopţii visând tot felul. şi eu cred în visele mele...până la urmă ce-i realitatea ? un vis care n-are somn.

cafeaua e dulce şi aromată, azi, şi toamna asta frumoasă, e... meriţi puţină dragoste, zis!

miercuri, 8 septembrie 2010

despre control

am vazut serile trecute o emisiune pe TVR Cultural, era invitata poeta Angela Marinescu. ce mi-a placut in mod deosebit a fost conceptia dansei despre control, controlul e o voluptate, e o chemare chiar, te ademeneste, si e mai bine sa te controlezi atunci cand arzi pe interior ca o flacara vie decat atunci cand esti un apatic. hm...eu ma gandesc la limite, cele impuse, aruncate asa pe traiectoria actiunilor, ca niste bariere pe care trebuie sa le treci pentru ca ti-ai promis tie, nu altora, sinelui tau, geamanului din tine. limite, hopuri, bariere, control..totul duce la o lupta care se petrece undeva in coltul tau intim, in tine, si e cea mai grea lupta. gandeste-te ca nimeni nu-ti cere sa faci sacrificii, sa te limitezi, sa te controlezi dar tu, sinele tau isi doreste asta, e o promisiune facuta tie insuti, mai poti oare sa ignori? atunci cand aceasta lupta nu va mai fi, cand linistea aia de te sperie te va invalui intr-o patura fina de monotonie, cand demonii din tine se vor transforma in ingeri ascultatori si timizi, cand focul se stinge si pana si jaratecul se raceste, atunci poti spune ca nu mai ai nevoie de control, de limite, pentru ca atunci cazi intr-o stare apatica, intr-o moarte a viselor, crematoriul de fluturi...lupta se incheie si incepe somnul!

in concluzie, arzi, lupta, sfasie, musca din viata, azi, acum, pentru ca maine totul se poate linisti ca o mare dupa furtuna, ca un dor de dupa uitare!

miercuri, 1 septembrie 2010

Zen

privesc un geam de vreo doua ore, o fereastra care plange cu stropi mari si desi, rauri de ploaie aluneca pe suprafata sticloasa, ma linisteste curgerea asta monotona, nu ma gandesc la nimic, doar stau si privesc
camera e gri, cerul isi indoaie norii grei peste pamantul inca verde, e ceva ireal in jurul meu, oare sunt, oare visez, oare toate astea se intampla? sunetul acesta monoton al ploii ca un ropot de caprioare alergand ma hipnotizeaza, ma face sa zbor
apoi iarasi ploaia tropaie in mine, uimire ... cerul isi iese din fire
o zi ca oricare alta, doar ca am timp, timp berechet sa-mi intorc privirea in mine, sa ma adancesc in haul indepartat al fiintei mele, sa ma intreb, sa incerc sa-mi raspund, sa ma conving si-apoi sa ma uimesc, sa ma linistesc ca mai apoi sa ma tulbur din nou, am timp si ploua

Elqui Valey, o localitate din Chile, este o zona unde dupa masuratorile NASA este cea mai mare descarcare de energie, o adevarata gradina Zen, o calatorie de regasire a sinelui sau de limpezire spirituala. acolo sunt maestrii Reiki, sunt specialisti in alinierea chakrelor, sunt pictori care-ti pot transpune energia in pictura si pot sa-ti traduca aura pe intelesul tau, sunt maestrii care te invata cum poti medita si cum poti revigora energiile din tine, pana si hrana e o imbinare de ying si yang, o armonie perfecta pentru minte si trup. acolo as vrea sa fiu eu acuma, intr-o piramida, langa un izvor viu si revitalizant, intr-o pace si o liniste ireala, simtind in mine toata vitalitatea si freamatul acestui Univers. cu mintea sunt acolo dar trupul e departe de mine, pacat. armonia mea mai asteapta, are rabdare, Ying si Yang se mai ciondanesc intre ei dar calatoria e inca la inceput!