marți, 22 iunie 2010

acromat

poezia gandurilor mele nu mai are rima nici versuri si nici macar cuvinte. e o poezie gatuita, lunga si fara capat, fara culori, de fapt e doar lunga si-atat. dimineata are stropi asimetrici pe geam, un desen ciuntit ca un nor, ce se sfarma pe cer in bataia nemiloasa a vantului. ma gandesc ce culoare sa-i dau zilei asteia, cu un ochi somnoros pandesc lumina cum se intinde pe covor, e destul de innorat, culorile mele vor fi pale, sterse, plouate. daca ma uit in urma clipele par un decor cu pitici de gradina, alearga bezmetice printre amintiri. cine esti? de ce nu te pot zari, acum se contureaza un gri. lumina se scurge roasa de umbre infometate, undeva se aude o pasare plangand, inchid ochii pentru inca un colt de vis ramas intre pleoape. e noapte sau zi? pitici de gradina se iau la tranta, in patul gandurilor mele e veselie mare, minutele canta... am sa-i dau o culoare de viorele cu nuanta de gand incoltit, am sa caut un verde granit si o raza de viata, plina, bogata, graitoare. dar nu azi, azi nu, poate maine, sau intr-o zi dintr-un sir infinit.

vineri, 18 iunie 2010

123 si-ai pus-o

ma enerveaza cu nervii estia de la 123
imi trimit cinspe mesaje pe zi cu tat felu' de concursuri idioate, intrebari pentru redusi mintal sau pentru ai cu neuroane putine. oare cum naiba m-or gasit?
dupa primele douajcinci de mesaje mi-o sarit mustarul si le-am pleznit un mesaj de raspuns "buei sandilailor ma lasati cu tampeniile voastre" scriu io mandra si trimit ...123 send, vliuc (asa-mi face iphonu cand trimit mesaje si tare-mi place) vliuc, vliuc dar ghiciti ce-mi raspund?

-felicitari, ai castigat tzishpe puncte, daca raspunzi la nus ce intrebare poti castiga minunata, wonderfula masinuta Duster!
si vliuc inca un mesaj gen care e mai nashpa Madona sau LadyGaga....voi, buei, voi ca nu ma lasati in pace, hop si iar vliuc

- felicitari, ai castigat trei sute de puncte, daca raspunzi.....
si io vliuc, lasa-ne, lasa-ne....

- felicitari, mai ai un pic si masina poate fi a ta, daca raspunzi......

si ui asa am pierdut vreo trei euro da mi-o dat pascinci de semeseuri gratis, moca, nenenenenene, acu am cincisutesaiscinci, no
daca vreti sa va trimit semeseu bagati cifrele

morala: nu care cumva sa te bata lioca prin cap sa trimiti semeseu la uantutri estia, no, io ti-am zis, patzasti :)

joi, 17 iunie 2010

morning

joi. betoane. racoare. dimineata. aburi de cafea. e placut. nimic extraordinar doar o rutina dulce. muzica buna. o carte. apoi un mic dejun. paine prajita, mmm, miroase bine. un fluture speriat, a incurcat floarea, trandafirul alb nu-i place. liniste. dimineata se intinde ca o guma de ros. sorb din cafea. joi. nimic nu ma fericeste doar simplul fapt ca nu ma nefericeste nimic. se va face cald. se vor topi minutele. timpul e doar un acord de chitara. pana cand coarda se rupe. only time. la stiri se anunta greve. lumea e aceeasi doar diminetile sunt altfel.



miercuri, 16 iunie 2010

scarba versificata

daca as mai putea visa acum as desena urme pe cearsaful alb, as undui valuri de parfum de liliac, as prinde fluturi in perdeaua noptii iar apoi m-as trezi, as rade in rotocoale albastre, in cascade de argint ce s-ar sparge de mal, as zambi cu atingerea catifelata a lunii, as muri ca o taina in noaptea adanca, daca ar mai fi dimineata vreodat' ti-as scrie sa stii, o scrisoare anonima fara rost si fara cuvinte pe o plaja pustie cu nisip sidefat
atat.
cuvintele astea ma pisca in gat ca un sirop de tuse prea dulce, pot si asa dar atunci ar trebui sa ma imbrac in roz, sa-mi pun ochelari de soare albi cu buline albastre si lentila mov, sa-mi iau posetutza cu pisicutze rosii si papuceii cu funditze, as avea extenzii blonde si m-as pisicii ca am burtica si aripioare si tocmai mi s-a rupt o unghiutza pusa, asta ar fi cea mai mare nenorocire a mea ...no thanks
mai bine tac si apoi injur ca nu-mi convine nimic, sau cant fals ca n-am voce, sau tzip ca m-am saturat de tara asta de kkt, de toti retardatii care sunt in stare sa ia de la gura batranilor si ultima bucatica de distonocalm sau aspacardin, tzip, ca burtosii aia de se lafaie in masini de lux sunt urmasi de-al lui hitler (intentionat scriu fara majuscula) care au ca unic scop exterminarea, ei fac selectia naturii in mod artificial, sa moara ai care nu-s de-o teapa cu ei, nemernicilor sunteti oameni sau gunoaie?
mi-e rusine, sila si scarba de timpurile astea si nu ma luati cu patriotisme ca-s imuna, nu ma mandresc nici cat un bob de mac de faptul ca-s roman
so...
sub ploaia neputintei ma cac pe ea umbrela, si tzipatul imi tuna la fel de inutil, sa nu mai scriu imi vine si chiar imi dau silinta, sa tac macar un secol si-apoi sa mai revin...
ps: azi e o zi la fel de goala ca si contul de pe cardul ce nu-l stie folosi tanti Aglaia, pensionara de 77 de ani, bunica si strabunica, bolnava si infometata, uscata de amar si durere, la capatul vietii mai pofteste doar doua caise si poate o ciorba calda, unde e poezia aici, ce rost mai au cuvintele?

luni, 14 iunie 2010

oameni cu scaun la cur

de fapt sunt impresii de la concertul Eric Clapton si Steve Winwood care a avut loc vineri seara de la orele 20.30 pe stadionul Iolanda Balas Soter din Bucuresti, eveniment la care soarta mi-a tras un zambet cat o juma' de pepene si mi-a oferit ocazia sa particip.
ok, ce pot sa zic despre artisti, despre muzica lor, despre talentul nemarginit, despre un solo de pian care m-a lasat ca la dentist, despre daruire si profesionalism, nu pot sa zic decat cuvinte de lauda, nu pot decat sa va plictisesc, sa turui ca la televizor cand se apuca cate un moderator de emisiune de doi bani sa laude vreun asa zis artist de nici doi bani. nu, bineinteles ca am si nemultumiri, ca iar din nou si inca odata romanica e romanica si romanasii sunt snobi. si aici la un eveniment unde lumea se aduna datorita muzicii, romanii au vipurile lor cu doua perechi de cuaie. jumate' de stadion era plin cu scaune de plastic albe, pe care domnitele le stergeau cu sarg cu nelipsitele lor batistute din posetelele vuiton sau hermes (astea doua le stiu si io, na). noi, estia, plebea stateam dupa gard, eu chiar cocotata pe gard, loc pe care mi l-am tinut cu stoicism timp de doua ore avand drept umbrela focul ce ploua din soare. deci, fratilor aceste vipuri erau puse in fata lu' tetea Clapton si al lui Steve, si aceste vipuri sedeau si aplaudau usor, da usor sa nu se rupa, ca la un concert simfonic sau la o adunare pedele unde vorbeste tatucu si mormaie marionetele in jur (mnezaii lor de ...da' nu asta vreau sa spun). mai, oamenilor mai, de ce trebuie si aici sa avem ingamfatii nostrii care plesnesc de burti si pe care atarna lanturi de haur care io nici pe caine nu le-as pune? o mare parte nici nu stiau cu ce se manca arta aia de pe scena, nici nu aveau treaba cu muzica de acest gen, cred ca daca Clapton o dadea cu ooo, viata lui, tasneau cururile de pe scaune si incepeau sa-si balangane care ce avea de balanganit. si a mai fost o scena de camera ascunsa, intrarile la vipuri erau doua mari si late pe cele doua margini, eu fiind pe mijloc la gard, in spate mare de oameni, unu' care nu avea acum nici mertzanu nici bemveul sub cur sa vaza lumea cat e de cul, a inotat saracul prin multime pe mijloc, atentie, pana aproape de gard fluturandu-si beletul si strigand in gura mare sa-l auda cat mai multi "da io la vipuri pe unde sa intru????", sari gardul ii zic io, deja radeam cu pofta, la care inca vreo doi mi se alatura, el facand stanga imprejur continuand sa bata anotul prin multime inapoi. no comment, nu?
ok, organizatorii or fi facut bani mai multi asa, biletele vipurilor au fost mai scumpe, sunt de acord dar modul in care s-au amplasat in fata scenei acele scaune mi-a displacut total.
muzica a fost crema cremelor dar atmonsfera de concert a fost mai ok la Bob Dylan, pentru ca acolo am fost toti egali, uniti prin muzica.

in concluzie, un concert minunat cu public de doua feluri, unii cu scaun la cur si altii cu muzica-n suflet...
sunt rea daca gandesc asa? gresesc daca vreau sa exclud din arta si frumos categorizarile materiale, straturile sociale bine delimitate, oi fi ramasa cu mintea la Woodstock unde toti erau numai din categoria "PEACE, LOVE AND ROCK'N ROLL"
sunt rea, poate, nu-i sigur, oare, mda...

luni, 7 iunie 2010

de luni

soare, inot, plaja, mancare chinezeasca, bere bruna, capsuni, inghetata, muzica, miros verde de iarba proaspat taiata...
cam asa mi-a trecut weekendul, fain, linistit, in lumina pozitiva a unei veritabile zile de vara.
desi e luni imi place ca deasupra e albastru orbitor, imi place ca n-am sefi, imi place ca pasarelele au conferinta pe terasa, imi place cafeaua ca e tare si calda, imi place ca na, traiesc!
si-mi place de numa' piesa asta, imi aminteste de chefuri tarzii la mine acasa, de prieteni, de lumanari parfumate, de munte, de ... na i-auzi:

Love Will Keep Us Alive! zis.

joi, 3 iunie 2010

Bob Dylan

as vrea sa scriu aici cateva cuvinte despre seara de ieri. am fost la Bucuresti la Bob Dylan.
un concert super, Dylan a cantat piese inedite cu noua lui trupa din care am remarcat talentul si energia tobosarului, asa ceva...
inginerul de sunet si-a facut si el treaba intr-un mod impecabil asa incat la noi au ajuns acordurile, basii si tot ce e necesar unei prestatii de zile mari. publicul fiind format in majoritate de studenti a raspuns cum nu se poate mai bine, au cantat versurile melodiilor, au tropait, au aplaudat, au dansat, a fost extraordinar!
dimineata la radio actualitati un invitat a fost intrebat ce parere are despre concert, a inceput declarand ca a fost dezamagit, ca Dylan n-a salutat, ca n-a comunicat verbal cu publicul, ca n-a multumit, ca car ca mar...l-as indemna pe stimabilu' nici nu stiu cum il cheama, daca are nevoie de vorbe sa deschida tembelizorul si sa puna pe tocsouri de kkt sau pe discursul astora care chipurile ne conduc, noi acolo ne-am dus pentru muzica si am inteles tot ce avea Dylan de transmis. un artist ca el nu are nevoie sa se prezinte si sa zica "va iubesc"si alte de-astea din simplul motiv ca o face cum stie mai bine prin muzica lui!
a meritat sa merg si cu toate ca s-a acumulat o doza semnificativa de oboseala, toata ziua de azi am fost sub efectul unei energii pozitive care m-a facut sa zbor, sa ma bucur si sa astept urmatorul moment care pentru mine e si cireasa de pe tort: Eric Clapton... next week!

potrivit site-ului wiki.answers.com, pana acum, Bob Dylan a compus 458 de cantece, are la activ 34 de albume de studio, 13 inregistrate in concert, 14 compilatii si 58 de discuri singles.
in jur de 1300 de artisti au realizat peste 2500 de coveruri, reinterpretand compozitii semnate Bob Dylan.
din 1998 si pana in prezent concertele lui sunt incluse in "Never Ending Tour". chiar daca anul acesta implineste 69 de ani, Bob Dylan si formatia sa continua sa sustina anual 100 de spectacole. Bob Dylan spune ca actuala trupa este cea mai buna formatie din care a facut parte , fiind compusa din:
-Bob Dylan- solist vocal, chitara electrica, orga, muzicuta
- Stu Kimball - chitara electrica si acustica
- Donnie Herron - mandolina, banjo, vioara, viola
- Charlie Sexton - chitara solo, dobro ( Gibson acoustic cu rezonator metalic)
-Tony Garnier - bass
- George Receli - tobe.

in concluzie

BRAVO BAIETI ATI FOST MAGNIFICI!

miercuri, 2 iunie 2010

blowing in the wind

Cate drumuri un om ar avea de facut
Pana sa se considere OM?
Cate mari pescarusii mai au de vazut
Pana ajung la nisip pentru somn?
Cate bombe vor mai sfarteca mii de vieti
Pana sa le interzicem pe veci?
Raspunsul prieteni e vanare de vant
Raspunsu-i vanare de vant...
Cati ani poate-un munte in lume trai
Pana marea sa-l spele-ntr-o zi?
Si cati ani oamenii pot vietui
Pana liberi permis le va fi?
Raspunsul prieteni e vanare de vant
Raspunsu-i vanare de vant...

De cate ori omu-n sus va privi
Pana cerul sa-l vada-ndeajuns?
Si cate urechi necesare-i vor fi
Ca s-auda al lumilor plans?
Cati mai au de murit ca s-aflam in sfarsit
Ca oameni prea multi au murit?
Raspunsul prieteni e vanare de vant
Raspunsu-i vanare de vant...

azi Bob Dylan in concert la Zone Arena Bucuresti, pacat ca Pittis nu a avut ocazia sa-l vada.
pana la urma totul prieteni e vanare de vant ...