marți, 13 aprilie 2010

poem intins pe spate

luna se intinde lenesa pe acoperisul casei vecine, deranjata de-o pisica ce lipaie in goana mare la domnul motan, cate o stea se sparge de coltul din dreapta si-apoi dispare dupa burlan
ma uit in tampenia mea de femeie si incerc sa-nteleg oare cum, poate o luna pe casa sa steie cand matza prin ea-si face drum?
stau doar sa treaca si noaptea aceasta, la stiri sa se faca un cinci matinal, apoi cred ca gata, pot inchide fereastra sa nu simt duhoarea de jos din canal.

dar pana atunci cate vise s-or sinucide in mine, la cate sicrie voi plange isteric...
stau doar sa treaca noaptea aceasta, sa mi se intoarca grabita pisica, si-apoi voi uita...voi rupe din biscuitul de pe masa o bucata, voi bea o cafea, in parc au inflorit magnolii carnoase, si sti ca-mi plac, n-ai uitat nu-i asa?
iar in tampenia mea de femeie voi crede ca-i primavara, tu ai sa razi, cu fulgi de zapada in ochi, lumina va trece prin iarna ta mata, filtrand orice risc de deochi
vei spune ca-s vise, iar fluturi vor ninge, din cerul deschis pentru noi, vei spune ca-n parc sunt luminile stinse, si hai, suntem tineri si goi...
magnolii? la anu' cand zorii ne picura flori, cand la cinci dimineata nu vor urca din canal duhori, cand matza nu-si va croi nesatula autostrada prin luna, cand voi putea in sfarsit sa-mi adorm visele gemand noapte buna!
atunci, nicidecum mai curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu